tag:blogger.com,1999:blog-14752424740861507082024-02-08T12:23:31.715+02:00Un peu d'Inoubliable mis en lignes...Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.comBlogger213125tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-86733832859954460802013-11-25T01:43:00.004+02:002013-11-25T11:26:17.021+02:00Discursul pe care nu l-am rostit la Gaudeamus <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-9i0-K-H40PQ/UpMXgleZU1I/AAAAAAAABFE/SoxZdGvgols/s1600/646x404.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="250" src="http://1.bp.blogspot.com/-9i0-K-H40PQ/UpMXgleZU1I/AAAAAAAABFE/SoxZdGvgols/s400/646x404.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Poate că aceia dintre voi care citiți Adevărul trebuie să știți câteva lucruri despre noi, cei care stăm în spatele cuvintelor, mai ales acum, când am aflat că apreciați felul în care aranjăm acele cuvinte și le publicăm în print sau pe site.<br />
<br />
Duminică ne-ați spus că suntem buni. Indirect, asta ne-ați spus . Am primit Trofeul Presei prin votul vostru, pentru că am reprezentat cel mai bine, ca publicație, Târgul de Carte Gaudeamus. Adică voi, în ultimele cinci zile, ați preferat ca sursă de informare Adevărul referitor la cel mai important salon de carte din România. Eu am revendicat premiul. <br />
<br />
Știți, am venit acolo, în fața voastră să ridic trofeul. Mă gândeam cu două minute înainte că nu are rost să țin un discurs. Adică, da, am fost apreciați pentru munca noastră, dar până la urmă asta trebuia să facem, nu? E o profesie, am făcut-o cât de bine am putut. Să mă bucur mai tare atunci când o sa iau un Pulitzer, nu acum.<br />
<br />
Greșeam. Greșeam tare.<br />
<br />
Ce nu s-a văzut când am ieșit în față era că aveam reportofonul în mâna stângă și trofeul în cea dreaptă. Ce nu s-a știut era că tocmai alergasem de la standul Editurii Polirom, unde îl înregistrasem, fotografiasem și filmasem pe Mircea Diaconu, și am ajuns la decernarea premiilor despre care, ce credeți?, trebuia, de asemenea, să scriu. Așa s-a făcut că în ziarul de azi apar și-n poză, și la semnătura aceluiași articol. Profesia de jurnalist îți lasă prea puțin timp să strălucești, asta e o certitudine.<br />
<br />
Ce s-a văzut în schimb a fost o față răvășită, un pulover roz, niște blugi comuni și ceva cam multe emoții. Știți, mi-ar fi plăcut să apar într-o rochiță frumoasă, nu prea sofisticată, fiindcă nu-i stilul meu, dar atât cât să inspire eleganță. Și părul mi l-aș fi lăsat desprins, iar machiajul ar fi arătat un chip proaspăt, ca după cel puțin opt ore de somn. Aș fi venit în dreptul microfonului, cu ochi luminoși, și v-aș fi spus cât de mult înseamnă pentru noi aprecierea voastră.<br />
<br />
Mi-am dat seama apoi că acesta e scenariul perfect pentru Carrie din <i>Sex & The City</i> și nu pentru viața mea agitată. Dacă totuși m-aș fi apropiat de microfonul ăla, v-aș fi spus numai adevăruri simple: că tocmai sunt prinsă între două lansări de carte, că țin reportofonul în mână chiar în acel moment și e pe REC, că am cărat după mine în fiecare zi aparatul foto și laptopul, pentru a transmite știri și declarații în timp cât mai util, că m-a călcat toată lumea pe picioare cât l-am ascultat pe Liiceanu vorbind despre cartea sa, „Dragul meu turnător“, iar eu încercam să țin laptopul pe genunchi și să scriu ceva, într-o gălăgie infernală. Atunci am fost foarte nervoasă, dar mi-a trecut când a urmat Pleșu, care ne-a vorbit tocmai despre jurnaliștii iscusiți cu care a stat de vorbă de-a lungul ultimilor 23 de ani. A înflorit în mine speranța că într-o zi cineva va spune asta chiar despre mine.<br />
<br />
V-aș mai fi spus că, atunci când nu scriam de pe la vreo masă a restaurantului de la târg, mergeam acasă și se făcea miezul nopții până terminam cu toate materialele pentru acea zi, pentru ca voi să aveți rubrica de Cultură mereu actualizată. În următoarea zi o luam de la capăt, uitând de facultate, iubit, casă. Probabil că așa am ajuns să luăm Trofeul Presei.<br />
<br />
Am fost prea emoționată și acum regret că nu v-am spus public toate astea. Nu aș fi avut timp s-o fac, evident, și cred că deja bănuiți că rândurile pe care le citiți pe site-ul Adevărul înseamnă multă muncă. N-aș fi venit să mă plâng, ci să ofer, în stilu-mi jurnalistic, o felie de viață a celei care mereu scrie despre alții. Îmi place să cred că v-ar fi atras atenția mai mult decât ar fi făcut-o niște mulțumiri și o pereche de ochi odihniți. Iar dacă nu, măcar aș fi avut liniștea că v-am arătat fața autentică a unui jurnalist.<br />
<br />
Și totuși, vă mulțumesc cu fiecare cuvânt pe-l voi scrie pe Adevărul de acum încolo. Gaudeamus 2014, ţine-te bine, la anul lovim cu încă un premiu şi cu un discurs pe măsură!Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-13285057692136845982013-11-12T02:29:00.001+02:002013-11-12T07:58:00.326+02:00Despre Habiba mea, cu cel mai mare drag<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-zHeC4HOXoTc/UoF1oZULm3I/AAAAAAAABE0/SEiM_wbZlhQ/s1600/8.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="424" src="http://3.bp.blogspot.com/-zHeC4HOXoTc/UoF1oZULm3I/AAAAAAAABE0/SEiM_wbZlhQ/s640/8.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
Când vine vorba de Habiba, am prea multe idei care îmi străfulgeră mintea în aceeași clipă. Prietenia noastră ar servi cu succes ca scenariu de film sau de carte, iar momentele-cheie, care ne-au apropiat de-a lungul celor 10 ani de când ne cunoaștem, sunt nenumărate, astfel încât dacă aș povesti unul sau câteva dintre ele, le-aș devaloriza pe celelalte. Or, nu pot să fac asta.<br />
<br />
O să vorbesc despre Habiba ca despre omul care nu sunt eu, mergând pe principiul că, în viață, ne apropiem de oamenii care ne completează și pe care îi apreciem tocmai fiindcă au acele trăsături de caracter care nouă ne lipsesc. Habiba (zisă și Dana, dar numai câteodată :D) are o mare capacitate de a iubi autentic tot ceea ce face și ceea ce are. E devotată jobului ei, cu bune și cu rele, și e în stare să-i prezinte mereu avantajele, indiferent cât de frântă de oboseală este. Cunoaște dedesubturile unei companii sau a alteia și are eleganța și tenacitatea să evidențieze în continuare partea plină a paharului. E pusă în fața neprevăzutului? Se adaptează rapid la situație și caută soluții. Ea e omul care înjură de toți sfinții, se enervează, după care își concentrează energia pe acea problemă <i>and she deals with it</i>, fără să se lase copleșită de greutăți. Este deja un om de comunicare remarcabil, iar viitorul sună încă și mai bine pentru ea. Apropo de viitor, privind puțin mai departe, parcă mi-o imaginez luptând ca o gladiatoare să-i facă dreptate fetiței sau băiețelului ei, chiar dacă cel mic a făcut o boacănă pentru care nu va primi dulciuri o săptămână. Va fi mai ceva ca o leoaică atunci când va ajunge mamă, sunt sigură, și-și va iubi copiii mai presus de orice defect sau greșeală, așa cum face acum cu toți oamenii importanți din viața ei. :)<br />
<br />
Habiba are un blog unde scrie cu suflet. Cu atât de mult suflet, încât stoarce lacrimi. Mama, tata, <i>acasă</i>, lecția vreunei zile teribil de grele, o bucurie autentică - sunt subiecte care o inspiră să aștearnă rânduri emoționante, pline de profunzime, la capătul cărora am ochii încețoșați. Își dorește să scrie editoriale în ELLE. Îi doresc și eu asta și sunt sigură că o să reușească, doar e Habiba.<br />
<br />
Habiba e statornică, fantastic de statornică. A legat prietenii acum 10 ani, iar nodurile sunt bine strânse, iubește tare de 3 ani încoace, adoră ciocolata și Parisul de când o știu, mai nou se adaugă <i>cupcake</i>-urile și <i>macarons</i> (cu care presimt că va duce o relație la fel de trainică), Shakira încă îi place la fel de mult ca în școala generală, iar pe timpul iernii nu se desprinde de puloverul ei gri șobolan, extrem de gros (sau doar câteodată, alternându-l cu altele la fel de groase, însă tot rămâne subiectul meu de distracție). Aici mai intră și pisicile dolofane - cu cât mai grase și/sau blănoase, cu atât mai iubite de Habiba.<br />
<br />
A, să nu uităm de memorie. Dacă vreau să rememorez vreun moment din ultimii 10 ani, Habiba îmi spune cu exactitate în ce zi s-a petrecut, unde eram, cu cine eram și, dacă se străduiește puțin, își amintește și ce culoare avea bluza pe care o purtam. Cam atât de „de elefant” e memoria ei! Nu mă tem că aș putea uita ceva, fiindcă ea e acolo să îmi aducă aminte, precum un jurnal, cum s-au întâmplat lucrurile. Asta poate se datorează și obsesiei Habibei mele față de anotimpuri și date. Pe profilul ei de Facebook o să afli, inainte să te uiți în calendar, dacă e prima zi de vară și, mai ales, dacă e noiembrie, luna ei de suflet. <br />
<br />
***<br />
<br />
Aș mai spune multe, multe alte lucruri despre tine, Habiba, pisica mea de la o cameră distanță, dar nu aș mai termina niciodată. Cât despre urări de 22 de ani, draga mea, îți doresc să fii mereu împăcată cu alegerile pe care le faci în această viață, fiindcă simt eu, în acest moment, că ăsta e lucrul cel mai important: să fii convinsă că ai ales tot ce e mai bun pentru tine. Să ai și fermitate, și toleranță cu cei din jur, după cum o să-ți dicteze inima, să ierți așa cum știi că te iartă și alții pe tine, să crezi cu tărie că viața asta e cel mai bun loc pentru a-ți îndeplini toate dorințele pe care le vei avea vreodată. Și să ai convingerea că ești înconjurată de oameni care te iubesc.<br />
<br />
Să trăiești frumos, Habiba!<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-58032789219325423632013-10-11T00:56:00.002+03:002013-10-11T00:56:19.765+03:00Sunt zile şi aşa, şi aşa<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-SSZ1L5WPRFA/UlciZk3f5UI/AAAAAAAABEc/pC5vRE2bJVw/s1600/4662882207e39fdf4968d5b91d527774.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://3.bp.blogspot.com/-SSZ1L5WPRFA/UlciZk3f5UI/AAAAAAAABEc/pC5vRE2bJVw/s400/4662882207e39fdf4968d5b91d527774.jpg" width="285" /></a></div>
<br />
O să îmi fac o colecţie cu zile, care mai de care mai neobişnuite, mai grozave sau mai fade. Le-aş indexa într-un ierbar, ca-n clasele primare. Le-aş scoate, însă, şi le-aş arăta lumii pe cele mai banale, pe cele mai pline de oboseală şi jilave, ca o pereche de pantofi încovoiaţi şi fleşcăiţi de la atâta mers prin ploaie.<br />
<br />
Sunt zile în care cureţi puful gălbui al unei gutui şi te întrebi când s-a făcut toamnă. Iulie şi august s-au fofilat prin faţa ta cu nopţile lor călduroase, septembrie nu te-a lăsat să te dezmeticeşti după vară şi, iată, e octombrie, au apărut gutuile. Unele-s mai dulci, altoite cu măr, altele îţi lasă gura pungă şi-ţi vine să scuipi numaidecât amăreala.<br />
<br />
Într-o altă zi urci în autocar şi porneşti spre un <i>acasă</i> mai vechi. Citeşti o carte de care n-ai avut niciun pic de timp la <i>acasă</i> actual şi pufneşti că trebuie să-ţi tot schimbi poziţia în scaun, fiindcă amorţeşti.<br />
<br />
Sunt şi zile uşoare, ca zăpada pufoasă, moale, care acoperă oraşul cu o pătură albă de linişte. Maşinile, oamenii, timpul, toate încetinesc, curg lin. Atunci parcă i-ai suna pe cei dragi, să le zici că ajungi acasă până la Crăciun. <i>Nu, mai devreme nu pot.</i><br />
<br />
Vin şi zile în care îţi trece prin minte că ai poftă de clătite, dar ţi-e lene să te apuci de ele, deşi se fac atât de repede. Apoi auzi paşi apropiindu-se de camera ta. În ritm de dans, o farfurie pluteşte în aer, ţinută de cele mai iubitoare braţe din lume. Aburinde şi bine unse cu Nutella, două clătite aşteaptă răbdătoare în faţa ta. Te gândeşti atunci dacă bunătatea asta nu cumva stă în ADN-ul mamelor şi dacă o să poţi vreodată în această viaţă să oferi la fel de multă pe cât ai primit.<br />
<br />
Sunt zile în care primeşti câte o palmă. Peste abdomen, peste un picior, peste cap. Mai grave sunt acelea peste conştiinţă, dar haideţi să ne rezumăm la lucruri simple cum e durerea. Îţi dai seama atunci că nu eşti intangibil, că trebuie să mănânci bine, să te îmbraci bine, să dormi bine, să-ţi tratezi corpul prieteneşte. Nu e nimic mai istovitor decât slăbiciunea fizică. Nimic. Câteodată te mai doboară o palmă peste orgoliu, peste încrederea de sine şi peste alte astfel de noţiuni intangibile. Dar am spus că vorbim aici despre lucruri simple, aşa cum sunt zilele noastre, una după alta, ba seci, ba negre, ba infinit de lungi în cel mai dureros mod posibil.<br />
<br />
Când îi povestesc mamei întâmplările din câte o zi, mai ales pe acelea cu dezamăgire în coadă, ea-mi zice invariabil: <i>Sunt zile şi aşa, şi aşa</i>. Mereu aceeaşi replică. Nu pune niciun adjectiv lângă <i>aşa</i>. Zilele mele pot fi oricum, însă ştiu mereu că un <i>aşa</i> mă face să zâmbesc şi celălalt... ei bine, celălalt mă încearcă, e o provocare pentru ziua care urmează. Pot fi zile aşa şterse, aşa mizerabile, aşa ciudate, aşa pline, aşa seci, aşa vii. Azi poţi purta coroană şi mâine şorţ, exact ca-n basm. Cam <i>aşa </i>sunt zilele, cam aşa e gustul vieţii.<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-13703922910062308822013-09-10T21:49:00.001+03:002013-09-10T21:49:05.680+03:00„Ne-am făcut oameni mari, bă!“<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-ArtNY0ObDN0/Ui9pYhlbxuI/AAAAAAAABEI/3EWMqlEpFCA/s1600/tumblr_m7q50qPZzb1rzlhb7o1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="426" src="http://2.bp.blogspot.com/-ArtNY0ObDN0/Ui9pYhlbxuI/AAAAAAAABEI/3EWMqlEpFCA/s640/tumblr_m7q50qPZzb1rzlhb7o1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
....zise Miruna, ardeleanca mea creață, după ce ne-am povestit amândouă viețile preț de vreo 20 de minute. Multe de spus, cu entuziasm și cu deznădejde pe alocuri, însă toate având aceeași concluzie implacabilă: am crescut. Am dedus asta vorbind numai despre noutățile ultimelor luni. Sunt trei ani de când ne cunoaștem, de pe vremea când zicea, la întâlnirea candidaților FJSC, cu o ușoară disperare în glas, „Trebuie să intru la Jurnalism, că eu altceva nu știu să fac”. Cred că acela a fost momentul în care mi-am dat seama că eu și capul creț din Vulcan o să ne înțelegem pe termen lung. :) Dacă ar fi să tragem linie după cei trei ani, ne-am minuna de isprăvile noastre și probabil că ne-am simți deja bătrâne și am vrea să ne întoarcem în timp și să mai dăm măcar o petrecere de pomină în Căminul Fundeni.<br />
<br />
Cu două suplimente ale Festivalului „Enescu” în brațe, m-am întâlnit azi cu Miruna, la sfârșitul unei zile pline de muncă pentru amândouă. Ne-am întins la vorbă cu de-ale noastre, fiindcă nu ne mai văzusem de o grămadă de timp, iar joburile în presă ne dau, Slavă Domnului, multe de zis.<i> Cum mai e la muncă?, Cu cine ai mai făcut interviu?, Cum te descurci cu festivalul ăsta?, Mai poți?, Pe bune, proiectul ăla fotografic la care lucrezi de-un secol o să fie vernisat?, Cum e în propria ta cameră în care stai cu chirieee?, Uuu, Mirunel, ce telefon!</i>. Vorbele ne veneau în cascadă, năvălitor, deși ni se citea oboseala pe fețe și tot ce ne doream era să ajungem acasă și să ne prăbușim în pat. <i>Acasă</i>, adică în camerele noastre (în sfârșit) individuale, cu pat imens - în cazul Mirunei. Acea cameră în care are loc să-și atârne ordonat toate gențile și pe care parcă o îngrijește cu mai mult drag acum, că-i numai a ei. Știu ce zice, cunosc entuziasmul propriei camere, este, poate, lucrul cel mai reconfortant pe care-l obții atunci când <i>crești</i>.<br />
<br />
Dar ce înseamnă acest „a crește”? Cum îl conjugăm astfel încât să se potrivească în context? E și independență materială, și putere și încredere oferite de munca pe care o depui, și răspundere absolută pentru locul în care dormi și pentru farfuria din care mănânci, și privire de ansamblu asupra vieții, orientată mai ales spre viitor, și multe, multe altele. Constați că, la un moment dat, toate s-au strecurat în mintea și în programul tău zilnic. Și ți-e bine așa, pentru că le-ai dorit acolo.<br />
<br />
Deci da, bă Miruna, (cu al tău <i>bă</i> atât de drăgăstos - venit tot din Ardeal, așa-i?), ne-am făcut oameni mari, suntem puse pe treburi serioase deja. Dar tot ne putem permite să ne înecăm dezamăgirile și greutățile în câte-un maraton de povestit, la gura de metrou sau prin cafenele (din păcate, nu și pe băncile facultății, ca până acum), la capătul căruia cine știe ce revelație vom mai avea!<br />
<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-18108394978419887872013-08-23T22:23:00.003+03:002013-08-23T22:23:43.663+03:00Bărbații iubesc cu ochii și cu brațele <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-C1WNCqPCJfg/Uhe2e_M1JMI/AAAAAAAABD4/NlJtS9oghkI/s1600/tumblr_mko7woyOdX1r0484jo1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="424" src="http://3.bp.blogspot.com/-C1WNCqPCJfg/Uhe2e_M1JMI/AAAAAAAABD4/NlJtS9oghkI/s640/tumblr_mko7woyOdX1r0484jo1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<div>
O spun fiindcă sunt convinsă de acest lucru: bărbații iubesc mai bine decât noi. Cu mai multă desăvârșire. Petru că o fac cu ochii lor tandri, cu vocea lor somnoroasă de dimineață, cu brațele lor puternice, cu toată ființa lor. Emană prin fiecare por puțin mai multă afecțiune. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Se zice că îți dai seama că o femeie iubește după zâmbetul ei, iar un bărbat după cum o privește pe aleasa inimii lui. Eu aș adăuga aici că mâinile lor o arată în egală măsură. Ferme, vânjoase și călduroase, brațele lor alungă orice grijă, teamă sau neputință ce bântuie mintea femeii pe care o strâng tare la piept. E acea îmbrățișare pentru care ea ar vrea să oprească timpul în loc vreo oră și numai să <i>fie</i> acolo, în siguranță și atât de iubită. Sunt aceleași brațe a căror mângâiere semnează fiecare parte a corpului ei cu <i>a mea</i>, care știu când să protejeze și când să alinte, care sunt construite să îmbrace cu iubire fața, umerii, gâtul, fiecare centimentru de piele. Niște cuvinte frumoase în franceză ziceau că<i> si tu ne sais pas quoi faire avec tes mains, transforme-les dans des caresses/ Dacă nu știi ce să faci cu mâinile tale, transformă-le în mâgâieri.</i> Pentru ei nu există definiție mai bună*. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Cât despre blândețea ochilor, nu puține sunt momentele în care ea se fâstâcește numai de la o singură privire a lui. Sunt acele câteva secunde de liniște deplină, în care inimile ar putea exploda din piept de emoție, iar cele două perechi de ochi își creează dialogul lor tacit. Nu există cuvinte destul de cuprinzătoare pentru a descrie momentul și oricum ar fi derizoriu. Pe buzele ei stă, însă, fremătând, un firesc <i>perfect...</i> </div>
<div>
<br /></div>
<div>
Așa iubesc ei. Dragii de ei. </div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<div>
<br /></div>
<div>
<span style="font-size: x-small;">*Bineînțeles, aici vorbesc de acei bărbați care știu ce înseamnă iubirea și respectul. Restul nici nu contează.</span> </div>
Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-17772803626181985252013-08-05T00:26:00.002+03:002013-08-05T00:26:08.526+03:00Lecțiile de stil de pe străzile Bucureștiului <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-AQmnG9sO_rE/Uf7F4pWikSI/AAAAAAAABDo/fEG83KQB8nI/s1600/apus.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://3.bp.blogspot.com/-AQmnG9sO_rE/Uf7F4pWikSI/AAAAAAAABDo/fEG83KQB8nI/s640/apus.jpg" width="424" /></a></div>
- <i>Centrul Vechi, zona din dreptul BNR -</i><br />
<i> aici realizez cele mai multe dintre </i><br />
<i> fotografiile</i><i> pentru Moda Străzii </i><br />
<br />
Cu aerul lui fierbinte chiar şi la ora 22, Bucureştiul încă mai are multe să îmi arate. Mişună pe străzile lui, de la un bulevard la altul, oameni frumoşi, care poartă ținute cu personalitate, cu poveste. Suntem mulți în orașul ăsta și cel mai frecvent nici nu ne observăm unii pe alții, fiind prea grăbiți, stresați, îngrijorați. Însă dacă ne antrenăm ochiul și ni-l orientăm mai mult spre <i>celălalt</i> decât spre noi înșine, îi vedem. Pe ei, pe cei care ne inspiră prin vestimentație și prin postură, cei al căror bun-gust le servește drept carte de vizită fără ca măcar să deschidă gura.<br />
<br />
Am descoperit că-mi place să-i fotografiez. De fapt, dacă nu era prilejiul fotografiei, probabil că nu mi-aș fi ascuțit privirea în direcția lor și nu aș fi început să-i analizez pe stradă. Noua rubrică la care lucrez, numită Moda Străzii, mă face mult mai atentă la lumea înconjurătoare, insistent de atentă. Recunosc că, uneori, mă poate „fura” o pereche de pantaloni superbi, însă am grijă să privesc ținuta în ansamblu și să mă asigur că este armonie între toate piesele vestimentare.<br />
<br />
Mă amuză și mă încântă întotdeauna reacția lor. Le spun că vreau să-i fotografiez pentru o rubrică din Adevărul fiindcă că îmi place stilul lor. Invariabil, un zâmbet le apare pe buze. Mai vădit sau mai în colțul gurii, el este acolo, le gâdilă starea de spirit. De cele mai multe ori, primesc un „Da, de ce nu?”, iar acest „Da” e o cale de acces spre universul fiecăruia dintre ei. Pentru câteva secunde, îi descopăr, îi las să mă inspire, le acord atenţie, importanță și apreciere. Am o ocazie fantastică de a mă apropia de oameni care îmi plac, care îmi încântă ochiul pe stradă atunci când îi văd. Și, întâmplător sau nu, acești oameni sunt foarte prietenoși și relaxați. Ei înțeleg, probabil, că a accepta să fie fotografiați pentru o rubrică de Moda Străzii e o investiție în capitalul lor de imagine, o reclamă gratuită și un motiv de bucurie, totodată. Sunt sigură că am înfrumusețat până acum zilele a cel puțin câțiva oameni oprindu-i și îndreptând aparatul foto spre ei.<br />
<br />
Mai mult decât fotografiat, aici este vorba de o muncă de observație. Și, deși poate părea facilă, necesită câteva ore bune de cutreierat străzile pentru a realiza o serie care să mă mulțumească. Însă, la final de zi, e o încântare nemărginită. Pot spune că îmi compun de fiecare dată câte o colecție de oameni frumoși. Iar dacă asta nu e una dintre cele mai minutate meserii din câte există, eu nu mai știu nimic pe acest Pământ.<br />
<br />
Câteva dintre seriile trecute:<br />
<br />
<a href="http://adevarul.ro/life-style/moda/moda-strazii-culorile-unui-weekend-calduros-1_51fbe93ac7b855ff569c0eeb/index.html">http://adevarul.ro/life-style/moda/moda-strazii-culorile-unui-weekend-calduros-1_51fbe93ac7b855ff569c0eeb/index.html</a><br />
<br />
<a href="http://adevarul.ro/life-style/moda/moda-strazii-boho-sic-capitala-1_51ea7219c7b855ff565887db/index.html">http://adevarul.ro/life-style/moda/moda-strazii-boho-sic-capitala-1_51ea7219c7b855ff565887db/index.html</a>Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-55045643132827425162013-07-30T23:18:00.001+03:002013-07-30T23:18:40.175+03:00Mizele personale, „motorul” fiecărei zile de muncă <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-UMk98Dec2Rs/Ufgdt6YgwdI/AAAAAAAABDY/hdodPqaFzcI/s1600/c21b5408e83b19fe513506579b126efe.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://1.bp.blogspot.com/-UMk98Dec2Rs/Ufgdt6YgwdI/AAAAAAAABDY/hdodPqaFzcI/s400/c21b5408e83b19fe513506579b126efe.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
<br />
Când am o clipă liberă la final de zi și inventariez reușitele din orele care tocmai au trecut, capăt tot mai mult convingerea că majoritatea lucrurilor pe care decidem să le facem au o motivație individuală. Să zicem că e vorba de o sarcină de serviciu care, da, trebuie îndeplinită în primul rând pentru că ești plătit să faci asta și pentru că vrei să-ți păstrezi locul de muncă. Să zicem, totodată, fiindcă realitatea nu poate fi ignorată, că sarcinile acelea sunt mai adesea detestabile și tot ce îți dorești e să le termini odată.<br />
<br />
Însă cineva care se simte mulțumit de profesia sa - ceea ce doresc să li se întâmple tuturor - știe că scopul din spatele oboselii și a programului încărcat este unul personal. Mie, spre exemplu, îmi e foarte clar de ce îmi place să fiu jurnalistă: îmi dă șansa să cunosc oameni care au puterea, prin povestirea experiențelor lor, să mă încarce cu energie pozitivă. Și cumva îi atrag în viața mea exact pe acei oameni pasionați și devotați 100% meseriilor pe care le practică. După o săptămână de muncă rutinieră în redacție, o întâlnire cu un astfel de om spală toate relele și compensează înzecit. E gura de aer pe care o inspir adânc, împlinită, până la următorul interviu sau reportaj de o frumusețe similară. E totul egoist, de fapt. Acea satisfacție personală contează mai mult decât că urmează să spui și celorlalți povestea aflată. Aceasta este abia partea a doua a procesului, care n-ar fi posibilă fără cea dintâi. Poți citi entuziasmul jurnalistului în fiecare literă - tastată, paginată și revizuită de corectură - a textului, fie că vorbim de 500 sau de 5000 de semne. La fel și lipsa lui.<br />
<br />
Dacă stai de vorbă cu o mână de oameni din diverse domenii, o să observi că strădania lor zilnică este ofranda adusă pentru o miză personală, legată fie de o dorință neîmplinită din copilărie, fie de amintirea cuiva drag, fie de sine însuși, pentru a fi mai aproape de idealul din mintea lor. Cu toate astea, deseori pierdem din vedere că tot ceea ce facem este în primul rând un câștig propriu. Ne-o amintim atunci când ne primim „premiul” și simțim că suntem exact acolo unde trebuie să fim.<br />
<br />
Mă gândesc de ce nu mi se întâmplă mai des să fac acel gen de materiale cu adevărat frumoase, însă îmi vin rapid în minte niște vorbe înțelepte care mă dojenesc: <i>valsul nu se dansează în fiecare zi</i>. Fiindcă, probabil, n-ar mai fi vals. :)<br />
<br />
În curând: întâlnirea mea cu domnul profesor Solomon Marcus, pe care o voi povesti în viitoarea postare, a inspirat mare parte din aceste rânduri. Interviul cu domnia sa a însemnat cea mai autentică împlinire profesională și personală de până acum.Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-38880128113949299632013-07-11T21:39:00.001+03:002013-07-11T21:39:33.578+03:00Pinterest e tovarășul meu de drum <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-i8b85_h05lw/Ud77kmJPj9I/AAAAAAAABDE/jXTEJX9aiTs/s1600/pinterest-pinboard-600.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://3.bp.blogspot.com/-i8b85_h05lw/Ud77kmJPj9I/AAAAAAAABDE/jXTEJX9aiTs/s640/pinterest-pinboard-600.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
<br />
Se întâmplă atunci când ești frânt de oboseală după cel puțin zece ore de muncă și butonezi telefonul în drum spre casă, de-a lungul celor zece stații de metrou. Atunci când ai vrea să te poți teleporta, numai să nu mai treci prin pasajul de la Unirii corp la corp cu alte zeci de persoane. Sunt zeci de motive pentru care ai vrea mai mult spațiu și mai multă liniște, să te poți odihni puțin. Nu o ai nici pe una, nici pe cealaltă. Dar ai căști și telefon.<br />
<br />
Și zeci de imagini care-ți trec prin fața ochilor. Dai scroll din nou și din nou, curios de ce alte lucruri frumoase mai poți găsi acolo. Ce să vezi, un citat care se potrivește la fix cu starea ta din acel moment! Te trezești zâmbind, fiindcă legea atracției trage sfori ca să te facă să nu te mai iei atât de mult în serios. Cică „să nu crezi nimic din ce îți spui noaptea târziu”, când s-a acumulat infinit de multă oboseală. Parcă negativismul a mai pierit din intensitate. Deja te mai relaxezi și continui explorarea. Imaginile te mai surprind o dată: ținute cu clasă, oameni cu atitudine, locuri care te inspiră, destinații de vacanță care te destind numai când le privești. E o dulce dependență deja, iar stațiile nu le mai simți, timpul se concentrează în niște cuvinte atent spuse și-ntr-o rochiță vaporoasă fluturată de briza mării. Acolo, cu ajutorul acelor imagini, ai voie să râzi, să visezi, să dai dreptate unor motto-uri motivaționale care pică exact la țanc, să vezi puțin frumos atunci când totul „pute”. Așa începi să crezi că Pinterestul este unul dintre cele mai bune lucruri care ți se pot întâmpla la final de zi și îl transformi în cea mai plăcută rutină. :)<br />
<br />
PS: Nici dacă mă plăteau cei de la Pinterest nu ieșea o reclamă atât de..personală. V-am convins sau nu? Merită Pinterestul câteva zeci de minute pe zi din timpul nostru?<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-23290933757183141282013-07-04T09:02:00.001+03:002013-07-04T09:02:22.248+03:00Ce te faci când vrei să vezi doar frumosul din om?<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-moRp__RtEBs/UdUPpwNapiI/AAAAAAAABC0/7QmOzo62DZE/s759/fc4ff716256b31d882901f079f0846aa.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://2.bp.blogspot.com/-moRp__RtEBs/UdUPpwNapiI/AAAAAAAABC0/7QmOzo62DZE/s640/fc4ff716256b31d882901f079f0846aa.jpg" width="548" /></a></div>
<br />
Îmi place să aud povești de viață frumoase de la oameni. Iar când le aud, sunt atât de încântată de ele încât nu le contest nicio clipă, fiindcă eu cred în ele, îmi place să cred în ele.<br />
Acum mă-ntreb: unde intră spiritul iscoditor al jurnalistului în această ecuație? Spirit pe care îl ai sau nu-l ai. Dar felul de a fi al jurnalistului? Sunt convinsă că există persoane care sunt în stare să demonteze și cel mai autentic zâmbet ademenindu-l pe interlocutor să povestească un moment de cotitură din viața lui, o greutate cu care s-a confruntat.<br />
În ceea ce mă privește, mă simt chiar confortabil cu oamenii care au atât de multe lucruri minunate să îmi povestească și, întâmplător sau nu, îi atrag. Cele mai multe interviuri pe care le-am făcut mi-au adus în dreptul reportofonului persoane care radiau și mă molipseau cu starea lor. Bineînțeles, toți au avuseseră și probabil că încă aveau probleme, dar atât de puțin mai contau (pentru mine și pentru ei) încât le-au amintit doar fugitiv și au revenit la emoțiile pozitive. Știu, tristețile, părțile mai întunecate ale vieții înseamnă audiență, ne place să ne identificăm cu suferința altuia, mai știu și că fiecare persoană publică va încerca să își construiască o imagine cât mai favorabilă. Dar ce te faci când empatizezi mult cu emoția lui, când e singura de care simți că trebuie să ții cont? ...Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-12541204720536085022013-06-27T23:24:00.001+03:002013-06-27T23:24:30.900+03:00Lipsa de timp ne face să apreciem răgazurile de libertate<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/--F5Zr7rLgI0/UcyeHyUvt3I/AAAAAAAABCk/XOIijspD2hk/s580/regret-for-wasted-time-is-more-wasted-time.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://1.bp.blogspot.com/--F5Zr7rLgI0/UcyeHyUvt3I/AAAAAAAABCk/XOIijspD2hk/s640/regret-for-wasted-time-is-more-wasted-time.jpg" width="640" /></a></div>
Avem zile pline. Alergăm de dimineaţa până seara, ne străduim să ducem la bun sfârşit toate sarcinile pe care le avem la locul de muncă şi ne trezim, de multe ori, la final de zi epuizaţi şi cu o dorinţă arzătoare de somn. De nimic altceva. Doar somn, cel mai mare hobby. E haotic ritmul în care ni se scurg săptămâni întregi de viaţă, în aşteptarea unor zile ce par feerice, rupte din basme, de-a dreptul ireale.<br />
Da, cele două zile de weekend, minunatul sfârşit de săptămână. Uneori am impresia că a devenit scopul întregii săptămâni de muncă, dar când mă gândesc la presă, unde nu există sâmbătă, duminică, Rusalii, 1 mai, Sf. Andrei sau orice alt sfânt, îmi dau seama că nici măcar weekend-ul nu e o salvare. :))<br />
<br />
Dar să presupunem că a venit fericitul moment de vineri după-amiază, care anunţă două zile numai pentru tine şi pentru lucrurile pe care le iubeşti. Deci, ce faci? Care îţi e programul? Ah, stai, nu ai un program. Te-ai săturat de program timp de cinci zile pe săptămână, acum vrei doar să stai. Să contempli punctele de pe tavan, spre exemplu, şi nimic altceva. Da, mi se întâmplă şi mie să îmi doresc asta şi într-o oarecare măsură e justificat. Dar cum ar fi să îţi petreci aşa toate weekend-urile? Care ar fi rutina mai aducătoare de frustrări - cea din timpul săptămânii sau cea din acele două binecuvântate zile libere? <br />
<br />
Îmi pun întrebările astea abia acum, pentru că, până în urmă cu două zile, stresul meu principal, zi şi noapte, era terminarea facultăţii, iar zilele libere însemnau lucru la licenţă sau învăţat. A venit acel moment, Slavă Domnului, în care am terminat. Aşa că weekend-urile şi orice altă zi liberă (pentru că da, jurnalismul îţi fură uneori sfârşitul de săptămână, dar are bunul simţ să ţi-l înlocuiască cu câte un respiro în cele cinci zile lucrătoare) trebuie acum luate în seamă la modul cel mai serios. Cam câte lucruri voiam să fac în timpul anului universitar şi nu am avut timp? Acum e vremea lor! Îngrijire personală, sport, citit, făcut fotografii, scris mai des pe blog? Le fac timp tuturor în ziua de mâine care, da, e liberă!<br />
<br />
Apreciez enorm aceste zile în sfârșit mai aerisite, fără examene finale. Nu am pus nicio poză cu coperta lucrării mele de licență, nici a momentului în care am aflat rezultatul examenului scris, nici nu am postat pe Timeline că am absolvit, niciuna dintre acestea. Le-am trecut pe toate cu bine, din fericire, am o satisfacție interioară față de aceste lucruri, pentru că au presupus multă muncă și un nivel de stres puțin exagerat, în opinia mea. Nu le voi cinsti mândrindu-mă cu o notă din catalog, pentru că alții le-au obținut fără stresul și munca de care vă aminteam, iar asta parcă le face să pară doar niște consemnări rutiniere. Adevărata mea încântare se va măsura în emoții pozitive, în timp valorificat, în rezultatele profesionale tot mai dese, în după-amieze liniștite de weekend și în dimineți de muncă pline de poftă de viață. Acolo va fi împlinirea mea. Și e deja acolo, iar pentru asta îmi permit să mă numesc un om liber. Măcar câteodată, măcar câteva ore pe zi sau o zi-două pe săptămână. Dacă acele momente sunt cu adevărat calitative, nici nu mai contează oboseala din restul săptămânii.Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-20956941044259365712013-06-27T00:48:00.002+03:002013-06-27T00:51:31.414+03:00Lucrurile mici care fac diferența în comunicarea online<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-O0F5Iq41mN4/UcthPBgZ8_I/AAAAAAAABCU/E1EusfJ29kk/s1600/1013047_10201305309176429_1961241965_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://2.bp.blogspot.com/-O0F5Iq41mN4/UcthPBgZ8_I/AAAAAAAABCU/E1EusfJ29kk/s640/1013047_10201305309176429_1961241965_n.jpg" width="449" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
PR Tea&AD Cookies a organizat, ieri-seară, un eveniment intitulat „Cum să te faci remarcat în social media?”, unde s-a discutat într-o manieră relaxată, dar extrem de constructivă despre multe aspecte ale prezenței noastre în social media. Comunicarea online e parte a vieților noastre, petrecem ore zilnic butonând rețelele sociale, de aceea n-ar strica să aflăm niște trucuri cu ajutorul cărora acestea să ne devină cei mai mari aliați. Eu îmbrățișez de fiecare dată acest tip de conferințe și, în limita timpului disponibil, îmi place să le onorez cu prezența.<br />
<br />
Invitații evenimentului au fost <a href="http://alexandrunegrea.ro/" target="_blank">Alex Negrea</a>, <a href="https://www.facebook.com/matei.psatta" target="_blank">Matei Psatta</a> și băieții de la <a href="http://10lucruri.ro/">10lucruri.ro</a>. Recunosc că pe cei din urmă nu i-am apucat, fiindcă oboseala adunată peste zi a început să-și spună cuvântul, așa că m-am retras cu<a href="http://chitustefan.ro/" target="_blank"> iubitul meu</a> într-un local prietenos din Centrul Vechi. Dar atât cât am stat, am ascultat cu plăcere două prezentări bune, interactive, care au pus punctul pe i. Au fost acel gen de discursuri care te pun pe gânduri într-un sens bun, care te fac să zâmbești când auzi de oameni care au reușit prin puterea creativității lor și prin responsabilitatea în comunicare, care i-a ajutat să se remarce, să iasă din mulțime. Alex Negrea, spre exemplu, ne-a explicat cât de importante sunt răspunsurile pe care o companie le dă clienților săi la problemele semnalate de aceștia pe Facebook. Fie că primește reproșuri, înjurături sau laude, feedback-ul unei firme și, mai ales, rezolvarea unei probleme cu care s-a confruntat clientul respectiv este vital pentru fidelizarea unui public și pentru câștigarea unei imagini pozitive în ochii acestuia. Acum simt nevoia să mă mândresc: când un cititor Adevărul semnalează o problemă pe site-ul nostru, o echipă întreagă de albinuțe harnice (format din om care lucrează pe social media, om care lucrează pe homepage, programator și jurnaliști intermediari) se mobilizează să găsească o rezolvare acelei situații (pe cât este posibil, bineînțeles). Suntem atenți cu publicul nostru. Și prietenoși. :)<br />
<br />
Matei Psatta, adică Social Media Guy de la GMP PR, ne-a vorbit într-un stil mai <i>corporate</i>, cum a spus-o chiar el. Cu o prezentare Power Point bine pusă la punct, Matei a comparat social media cu o femeie, pe care trebuie s-o cucerești, să-i acorzi atenție, s-o asculți, să reacționezi și să nu cumva s-o ignori, deoarece te va părăsi. Acest ultim aspect l-a evidențiat printr-un exemplu absolut spectaculos. Se face că există o agenție de turism numită „Thomas Cook”, un tip de 26 pe care îl cheamă Thomas Cook, o lipsă acută de umor și o firmă competitivă agenției de turism (însă la scară mult mai mică), ce își trage toate foloasele posibile de pe urma experienței pe care v-o povestesc acum. Individul Thomas Cook postează pe pagina de Facebook a agenției un mesaj în care spune că s-a săturat să fie luat peste picior timp de 26 de ani din cauza numelui său, că toți prietenii îl întreabă când pot merge în vacanță cu el și multe altele, așa că cere o răsplată pentru toată agonia îndurată și, mai ales, pentru că le-a făcut reclamă gratuită în toți cei 26 de ani ai săi - el dorește o excursie gratuită în Franța.<br />
<br />
Agenția „Thomas Cook” îl refuză destul de sec, prezentându-i o listă de pachete promoționale. Tânărul insistă, deoarece consideră că o excursie în Franța e un preț destul de mic de plătit comparativ cu suma care ar trebui să-i revină pentru toată publicitatea gratuită pe care a făcut-o de-a lungul timpului. Nicio reacție din partea agenției, însă „răsare” comentariul unei reprezentante al Lowcostholidays.com, o firmă de turism mult mai mică decât „Thomas Cook”, însă clar competitivă. Aceasta spune că, dacă l-ar fi chemat Lowcostholidays, cu siguranță ar primi excursia multdorită. Însă chiar și-n situația de față (<i>in this Thomas Cook^s time of crisis</i>, ca să înțelegeți subtilitatea lor), mica agenție a hotărât să-l trimită în excursie pentru o săptămână în Franța. Și - bonus! Invitația este dublă, să mai poată lua și-un prieten cu el. Mă întreb eu: cam cât de tare i-a bătut la fund pe cei de la „Thomas Cook” cu acest comentariu postat chiar pe pagina de Facebook a agenției de turism? Și, totodată, cam cât de mult a avut de câștigat la capitolul imagine cealaltă agenție?<br />
<br />
Atitudinea uneori jucăușă față de clienți poate transforma un brand obișnuit într-unul iubit. Acum, bineînțeles, nu trebuie să devină o obișnuință, dar în cazul Thomas Cook, acea excursie ar fi putut deveni o investiție serioasă în imaginea lor socială, de pe urma căreia agenția ar fi avut cel mai mult de câștigat. Iar Thomas Cook s-ar fi simțit îndreptățit pentru prima dată în această viață. :)<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-40098652489593820752013-06-23T23:59:00.000+03:002013-06-23T23:59:04.936+03:00Greșeala e cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-04mp4N0Evas/UcdhNSormxI/AAAAAAAABCE/7wB6eBCOBzM/s1600/e718c552ecc8dc0f2d907aec10638c14.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://1.bp.blogspot.com/-04mp4N0Evas/UcdhNSormxI/AAAAAAAABCE/7wB6eBCOBzM/s640/e718c552ecc8dc0f2d907aec10638c14.jpg" width="530" /></a></div>
<br />
Oricât am vrea uneori să ne acoperim urechile când nu ne face plăcere să auzim ceva, ori să dăm volumul la maximum pentru ca vocea sâcâitoare să se piardă într-un zgomot haotic, nu mai suntem puști și asta nu mai e o soluție, nici măcar una temporară. Nu a fost niciodată, numai că altă dată ni se permitea, mici fiind. Acum nu ne mai putem permite noi înșine.<br />
<br />
Și asta pentru că vrem diverse lucruri pentru noi, pe măsură ce creștem și devenim cei pe care până nu de mult îi proiectam într-un viitor îndepărtat rău. Vrem independență financiară, fără să știm (sau doar să bănuim vag) câte responsabilități presupune. O căpătăm și înghițim în sec; să dăm înapoi e josnic și n-am face-o, fiindcă am muncit mult să ajungem acolo. Vrem rezultate profesionale apreciate și îndelung aplaudate, fără să știm câtă sudoare va trebui să curgă până vom ajunge acolo. De fapt, vrem numai aplauze - când tonul și cuvintele celor din jur reclamă greșeli pe care le-am făcut, cerul senin se-ntunecă subit. Am muncit asiduu, cum e posibil să nu fie bine? Creștem și ne dăm seama că, uneori, nici munca neîncetată nu e suficientă pentru a atinge succesul. Nu e bine? OK, o iau de la capăt din nou. Și încă o dată. Și încă o dată. Până iese. Știi că ai crescut suficient de pe urma unei experiențe atunci când ai fost în stare s-o iei de la capăt fără oprire, până a ieșit BINE. Atunci știi că nicio critică nu e prea puternică în fața perseverenței tale. Atunci ești destul de înțelept încât să extragi învățătura folositoare pe termen lung chiar și din replicile tăioase. Atunci știi că nu ești perfect și nici nu vei fi, știi că vor fi mereu unii care îți vor spune că nu te descurci bine, fiindcă așa-s oamenii. Dar vei avea convingerea că ai dat tot ce-ai avut mai bun, cu sufletul curat, iar greșelile persistente mai degrabă te-au ambiționat decât să te doboare. Știi din acel moment că „numai cine nu muncește nu greșește”, zicală care se aplică în orice domeniu al vieții noastre.<br />
<br />
<br />
Știi că greșești atunci când te pui pe tine în fața celui iubit și-i auzi vocea caldă cum te face să-ți pară rău fără să ridice tonul. Știi atunci că omul acela a fost trimis acolo pentru tine special, pentru că ai nevoie de el și-ți face atât de mult bine. Știi și-n acea situație că dacă nu ai fi greșit, nu ți-ai fi dat seama de bogăția pe care ți-o aduce relația cu el.<br />
<br />
...<br />
<br />
Cât trăim învățăm și poate că, înainte de orice, ar trebui să învățăm să ne iertăm pe noi înșine, ca să ne putem continua drumul cu acel entuziasm de învingători.Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-73653817104358971412013-05-23T22:56:00.001+03:002013-08-24T08:21:20.770+03:00Umilă încercare de înțelegere a legilor universului<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<i> </i><br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<i><a href="http://1.bp.blogspot.com/-Kff4XkWDei8/UZ50-29pADI/AAAAAAAABBw/7rbiy5ZgbgA/s1600/29608_4856911788743_955743456_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="230" src="http://1.bp.blogspot.com/-Kff4XkWDei8/UZ50-29pADI/AAAAAAAABBw/7rbiy5ZgbgA/s640/29608_4856911788743_955743456_n.jpg" width="640" /></a></i></div>
<br />
<br />
<br />
Uneori nu e drept.<br />
<br />
Oricât ai încerca să găsești un motiv pentru care anumite lucruri au o justificare, chiar și cea mai mică, ajungi invariabil la concluzia că „era mai bine să nu”. Moartea nu e niciodată dreaptă, nici măcar atunci când e previzibilă. Va fi un mister permanent pentru umanitate această dispariție a celui care, în urmă cu o secundă, era prietenul, iubitul, părintele, necunoscutul de pe stradă și, dintr-o dată, nu mai e decât o masă de carne și oase. Mă înspăimântă numai gândul ăsta și mi-aș dori enorm ori să se întâmple o minune și să devină toți cei dragi mie nemuritori, astfel încât să nu trec vreodată prin asta, ori să dispar eu înaintea lor.<br />
<br />
Am citit cu sufletul la gură povestea Andreei Avramescu, pe care <a href="http://www.decatorevista.ro/echilibru-dor-11/" target="_blank">cei de la DoR au spus-o cu profesionalismul lor binecunoscut</a> (cele șase luni de documentare s-au făcut simțite, reflectându-se într-un tablou complet al celei care a fost tânăra de 21 de ani, minunata tânără de NICI 21 de ani). Nu am cunoscut-o pe Andreea, așa că am început să citesc articolul ca despre o altă persoană tânără și entuziastă de pe la noi, spunându-mi „Ia uite, băi, câtă poftă de viață, cât devotament!”. Deja o admiram și tot dădeam scroll pentru a citi ce lucruri minunate a mai făcut: președinte al organizației VIP (Voluntari pentru Idei și Proiecte), studentă la Cibernetică, admisă prima în promoția ei (!), premiantă și olimpică în liceu și în școala generală, un val de laude din partea tuturor celor apropiați pentru zâmbetul pe care-l purta mereu pe chip, pentru seninătatea și cooperativitatea ei. Pentru tatuajul pe care și-l făcuse de-a lungul coloanei vertebrale și care-i servea drept coloană vertebrală în viață: „Soyez humains”.<br />
<br />
Încă nu știam ce se întâmplase cu ea, deși observasem frecvența construcțiilor la imperfect: „Andreea era..., Andreea obișnuia să...”. Cum mereu vrem să punem o față descrierilor făcute unei persoane, am dat o simplă căutare pe Google după „Andreea Avramescu”. Prima sugestie a motorului de căutare era „andreea avramescu vip”. Da, logic, conducea această organizație. Cea de-a doua, însă, mi-a încremenit mâna pe mouse și sufletul în mine: „andreea avramescu cauza mortii”. Inima mea a ratat o bătaie în acea clipă. Dar...cum?! Cu o dorință morbidă și nervoasă, am început să accesez link-urile care vorbeau direct despre moartea ei, abandonând pe moment materialul din Decât o Revistă. Se întâmplase pe 23 noiembrie 2012, adică exact seara descrisă amănunțit de DoR. Mi-am dat seama că acolo o să găsesc povestea întreagă, așa că am revenit la articolul lor.<br />
<br />
Am aflat cu stupoare că s-a stins din senin. A leșinat, ca la o simplă cădere de calciu și a rămas cu ochii închiși. Pentru totdeauna. Ea, Andreea, o tânără care în ziua următoare, pe 24 noiembrie, ar fi împlinit 21 de ani, ea, o persoană despre care toți apropiații vorbeau numai de bine, a dispărut. Și atât. <i>End of story.</i> Cam cât de corect e asta?<br />
<br />
Cu revolta tipică unei persoane care împărtășește entuziasmul vârstei de 21-22 de ani, care știe și vede în fiecare zi câte sunt de făcut, de aflat, de învățat, de trăit, o spun: cât de drept este ca un om care avea toate datele cu care putea efectiv să schimbe lumea să fie luat dintre noi? După ce legi misterioase și total stupide funcționează lumea asta? Am înțeles că Andreea muncea foarte mult, atât de mult încât nu mai ținea cont de zile, de nopți și de mese. E de-nțeles, e vârsta la care nu-ți permiți să ratezi nici măcar o secundă din viața asta minunată. Nu e rațional neapărat, dar câte idei geniale și planuri de a revoluționa lumea au venit lucrând, să zicem, doar patru ore pe zi?! Până nu te implici trup și suflet în ceea ce faci, acel lucru nu te schimbă și nici tu pe el. Cu siguranță că Andreea s-a lăsat furată complet de frumusețea muncii sale. Atât de mult încât, din păcate, a sleit-o de puteri. Cu toate astea, nu o să-mi pot explica de ce a trebuit să plătească un preț atât de mare doar pentru că a mers țintită spre visurile ei.<br />
<br />
Din câte am aflat până acum, Andreea a impregnat aerul care a înconjurat-o cu parfumul unui spirit de învingător, cu un tonus remarcabil, cu gesturi și cuvinte care au încălzit inimile celorlalți. Ea <b>a fost aici </b>și sunt convinsă că o pot confirma toți cei care au cunoscut-o.<br />
<b><br /></b>
<b><object height="404" width="640"><param name="movie" value="http://www.youtube-nocookie.com/v/CpIDR9I7hbM?hl=ro_RO&version=3"></param>
<param name="allowFullScreen" value="true"></param>
<param name="allowscriptaccess" value="always"></param>
<embed src="http://www.youtube-nocookie.com/v/CpIDR9I7hbM?hl=ro_RO&version=3" type="application/x-shockwave-flash" width="640" height="404" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object></b><br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-59153915505893792332013-05-02T21:37:00.001+03:002013-05-02T21:37:31.743+03:00De trei ani am Bucureștiul meu <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-wIgpnpNz6do/UYKyDCzZLLI/AAAAAAAABBI/koQkthSSyyI/s1600/IMG_0901.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="424" src="http://2.bp.blogspot.com/-wIgpnpNz6do/UYKyDCzZLLI/AAAAAAAABBI/koQkthSSyyI/s640/IMG_0901.JPG" width="640" /></a></div>
<br />
Încă am sentimentul acela reconfortant că sunt o necunoscută pentru oraşul ăsta. Încă mi se pare atât de mare, de plin de lume, de cosmopolit, încât azi poţi să fii ultimul om, să te porţi ca unul, iar mâine să straluceşti cum nu credeai că o vei face vreodată. În cei aproape trei ani de când stau în București mi-am dat seama că îmi place să fiu o străină și să-i descopăr străzile din nou și din nou, să fiu într-un continuu prim an de facultate și, în același timp, să citesc în ochii oamenilor care contează recunoaștere, atașament, bucurie de a mă vedea. Să mă simt acasă pe aceste străzi pe care n-am copilărit și de care nu mă leagă încă o poveste prea lungă.<br />
<br />
Și, cu toate astea, am început să cunosc oameni care contează și am marcat unele străzi, parcuri și localuri cu amintiri frumoase. Nu (prea) mă mai rătăcesc, dar tot mă simt ca-ntr-un oraș nou atunci când merg pentru prima dată într-o zonă pe care n-o frecventez de obicei.<br />
<br />
Și e haotic Bucureștiul, iar Bucureștiul meu e încă și mai și. Am mult entuziasm pentru o groază de activități, însă duc o relație tot mai complicată cu timpul. Niciodată nu-i de ajuns. Sau dacă-i de ajuns pentru un lucru, trebuie clar compromise cel puțin alte două.<br />
<br />
Și aud de unii că s-au depravat de când au ajuns în Capitală. Așa o fi, știu că se întâmplă și mi-aduc aminte foarte bine câte avertizări am primit prin septembrie 2010, înainte să plec la facultate. În ceea ce mă privește, cred că mi-a scăpat total din vedere opțiunea asta pentru că, ați înțeles bine, nici n-am avut timp să apuc pe un drum greșit. Am avut și am în continuare prea multe de făcut aici, prea multe de aflat și de învățat și am știut asta foarte bine încă de când eram în Constanța și-mi făceam bagajele.<br />
<br />
Oricât de obosită aș fi, trebuie să recunosc că uneori uit de toate orele cumulate de muncă, mă schimb de hainele în care am alergat și transpirat toată ziua, fac un duș și fug în club, să dansez până uit de tot și toate. Ca mine fac mulți alți bucureșteni, pentru care programul încărcat din timpul zilei nu e un impediment în calea unor nopți albe memorabile. Pentru că în București poți fi cine vrei tu de cum se lasă seara, pentru ca a doua zi să te întorci la viața ta aparent așezată, însă tot atât de tumultoasă ca mulții decibeli din boxele care ți-au animat noaptea.<br />
<br />
Bucureștiul meu, al tău, al tuturor e diferit pentru fiecare individ din cele 2 milioane (dacă nu mai mult) de locuitori. Poate că haosul meu e liniște pentru unii, iar ieșirile mele în club, o dată pe lună sau mai rar, sunt rutină pentru alții. Lentila prin care privești luminile orașului acesta aglomerat are exact coloratura vieții pe care vrei tu însuți să o trăiești. Fiindcă, pentru cei care nu au înțeles deja, un lucru e sigur: Bucureștiul te învață că ești singurul responsabil pentru alegerile tale.<br />
<br />
<br />
<a href="http://www.bucharestdailyphoto.ro/2009/10/hai-sa-ti-arat-bucurestiul-noaptea.html" target="_blank">sursă foto</a><br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-17091204596895861232013-04-13T00:21:00.000+03:002013-04-14T00:42:18.374+03:00Dorinţe la 22 de ani<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-D9vBGLy2Tys/UWnL_J5cslI/AAAAAAAABA4/2zIoTU1TJEA/s1600/header-site-make-a-wish.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="278" src="http://1.bp.blogspot.com/-D9vBGLy2Tys/UWnL_J5cslI/AAAAAAAABA4/2zIoTU1TJEA/s640/header-site-make-a-wish.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
Ziua de naştere pe acest an m-a prins pe picior greşit. Cum adică "ce-mi doresc de ziua mea?", când eu ştiam, de luni de zile, una şi bună: telefon. Mi-am făcut hatârul până la urmă şi apoi... Ei bine, apoi am rămas fără răspuns la această întrebare. Parcă m-aş fi apucat să spun haine şi accesorii şi tot felul de carneţele frumoase văzute la Cărtureşti, dar nu existau toate aceste lucruri pe o eventuală listă de dorinţe.<br />
<br />
Aniversarea asta m-a prins fără clasicul <i>wishlist</i>. Şi a venit, totuşi, momentul să suflu în lumânări, minunatul moment în care eu îmi pun de fiecare dată vreo 10 dorinţe atent îmbinate într-una singură. Atunci mi-am dat seama că îmi doream multe lucruri, nu ştiam la care să mă gândesc mai întâi. Îmi doream cumva ca tot ce am deja să fie ridicat la rangul de superlativ: adică iubire aducătoare de împlinire, familie la fel de înţelegătoare, prieteni în continuare veritabili, rezultate excelente la încheierea facultăţii, performanţă în jurnalism, înţelepciune de a deosebi binele şi răul pentru sufletul meu, puterea de a le face numai bine celor din jurul meu, dar şi fermitatea de a lovi fără milă în cei care o merită, <a href="http://chocolatefollie.blogspot.ro/2013/04/22-de-randuri-catre-habiba.html" target="_blank">după cum bine puncta Habiba în cele "22 de rânduri pentru mine"</a>. Îţi mulţumesc, Habiba, pentru precizia cu care ai schiţat toate lucrurile (care-s de fapt stări, atitudini, sentimente) pe care n-am reuşit eu să le pun pe lista de dorinţe, dar care izvorau din adâncul sufletului. Probabil că nu ai fi reuşit să le transmitţi atât de bine dacă nu erau, totodată, dorinţe pentru tine însăţi, după frumoasa zicală "Ce-mi doresc mie să ţi se întâmple ţie".<br />
<br />
Mi-am dat seama că am multe planuri pentru mine şi cer foarte mult de la mine, convinsă fiind că am tăria, perseverenţa şi curajul să întorc Pământul invers pentru ce iubesc. Mi-am dat seama (încă o dată, cu fiecare an care trece îmi dau seama mai bine) că am crescut, că fericirea mea depinde exclusiv de mine, cu toată greutatea care stă în spatele acestei convingeri.<br />
<br />
Şi da, dacă m-ar întreba cineva cum mă simt la cei 22 de ani proaspăt împliniţi, aş spune, pe moment, că nu-i mare diferenţă, pentru că sunt încă tânără, încă am o viaţă înainte să schimb lumea (:D). Uitându-mă puţin în urmă însă, la ultimele 12 luni, aş fi de acord cu mine însămi că am primul joc stabil, serios şi în domeniul în care doresc, că reuşesc să-l împac armonios cu ultimul an de facultate, că am învăţat să iubesc mai bine, să relaţionez mai bine, să respect mai mult, să fiu mai selectivă în legătură cu direcţiile în care-mi consum timpul şi energia. Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că a fost un an plin de tot şi incredibil de frumos. Şi staţi să vedeţi ce urmează...!Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-33902288481073466292013-03-26T22:49:00.001+02:002013-03-26T22:52:42.095+02:00What doesn't challenge you, doesn't change you! <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
O să-mi întipăresc acest citat în minte cu majuscule. Să fie acolo, să mă ghideze mereu, dar mai ales atunci când îmi vine să dau de pereți cu oboseala și cu nervii adunați peste zi. Poate că<i> până nu e greu, n-are cum să fie ușor</i>. Și, oricum,<b> nobody said it would be easy.</b> Cu cât o zi e mai plină de provocări - fie că e vorba de lipsa de timp și-s nevoită să prioritizez treburile, fie că am de făcut ceva nou, care implică ieșirea din călduroasa zonă de confort -, cu atât mă schimb mai mult, pe zi ce trece.<br />
<br />
Până nu te ambiționezi să ții piept lucrurilor aparent imposibile din viața ta, nu vei putea să te uiți mâine de sus la cel care ai fost astăzi. Până nu faci 30 de abdomene în plus astăzi, n-o să poți spune mâine că ești mai aproape de silueta dorită. Exemplele pot continua, fiindcă ideea e una singură și e simplă: asumă-ți riscuri, responsabilități și puțin mai mult decât poți duce și vei găsi puterea să le îndeplinești pe toate. Iar dacă nu, cu siguranță vei ști ce să schimbi data următoare pentru ca totul să iasă impecabil.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-eYItv5Ex7Vg/UVIJbqsTYOI/AAAAAAAABAo/VIoC5Xv858g/s1600/tumblr_mdg6zwN4hD1rjzxq6o1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="353" src="http://4.bp.blogspot.com/-eYItv5Ex7Vg/UVIJbqsTYOI/AAAAAAAABAo/VIoC5Xv858g/s640/tumblr_mdg6zwN4hD1rjzxq6o1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
Cam așa decurg zilele mele, în care pauzele sunt din ce în ce mai rare: învăț, fur și schimb abordarea până îmi iese pasența. Îmi place ca atunci când pun capul pe pernă să am sentimentul că de ieri până azi am trecut la un alt nivel. Sunt multe trepte de urcat și-mi dau seama că încă am <i>atât</i> de multe de învățat încât nu-i timp de pierdut. De când lucrez în jurnalism, sunt mai atentă, mai agilă, mai riguroasă și mai responsabilă față de tot ce scriu, spun și fac. Așa cum am mai spus, <a href="http://inoubliable13.blogspot.ro/2012/12/cuvintele-te-ridica-cuvintele-te-doboara.html?q=cuvintele" target="_blank">mi-e teamă de puterea pe care o pot avea cuvintele și le manevrez cu prudență</a>. Probabil că va mai trece o perioadă până am să mă simt stăpână pe ele (dacă nu cumva asta e doar o aroganță pe care ne-o permitem noi, jurnaliștii, prinși de flama unor fraze care ne sună bine și ni se par suficient de incisive).<br />
<br />
Dacă e, totuși, un lucru care îmi place mult la jurnalism, acela e că îți pune la dispoziție o gamă largă de tipuri umane de succes. Îți dă șansa să iei contact cu o puzderie de oameni excepționali, din orice domeniu. Ai exemple de urmat cu carul, chiar sub ochii tăi. La fel cum ai și multe rebuturi, să le spunem, pe care trebuie să înveți să le discerni de oamenii de calitate. Ai atâta libertate de a-ți forma o imagine clară despre omul care vrei să devii (lucru care nu presupune neapărat un model de urmat, asta e una dintre variante), încât tind să cred că încă și mai importantă e abilitatea de a alege exemplele demne de urmat. Dar și aici vorbește experiența - numai greșind vei ști ce e bun pentru tine și ce nu.<br />
<br />
Iar, în final, mă aplec asupra versurilor lui Bitză, care zice (bine de tot, de altfel) că...<br />
<br />
Fiecare are visul lui,<br />
Spune-ți tot ce trebuie să-ți spui<br />
Să poți să mergi mai departe,<br />
Să poți să vezi mai departe.<br />
<br />
Că nu toate lucrurile-s rele,<br />
Depinde cum alegi și ce faci cu ele<br />
Cum te vezi, ce vrei să faci,<br />
<b>Ce vrei să fii, cât vrei să tragi? </b><br />
<br />
<br />
<object height="404" width="640"><param name="movie" value="http://www.youtube-nocookie.com/v/ioKwmEuJkXs?hl=ro_RO&version=3"></param>
<param name="allowFullScreen" value="true"></param>
<param name="allowscriptaccess" value="always"></param>
<embed src="http://www.youtube-nocookie.com/v/ioKwmEuJkXs?hl=ro_RO&version=3" type="application/x-shockwave-flash" width="640" height="404" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object>Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-68902415871855576602013-03-24T22:06:00.001+02:002013-03-24T22:48:45.528+02:00Tu ce le-ai dărui oamenilor? <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-02bXKWU1Pnk/UU9dfVjVDgI/AAAAAAAABAQ/vh46wU9c16o/s1600/tumblr_mgacklJjKq1qkhzqvo1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://2.bp.blogspot.com/-02bXKWU1Pnk/UU9dfVjVDgI/AAAAAAAABAQ/vh46wU9c16o/s400/tumblr_mgacklJjKq1qkhzqvo1_500.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
<br />
Tocmai am descoperit, prin intermediul celor de la <a href="http://metropotam.ro/La-zi/Ce-ganduri-au-bucurestenii-pentru-cei-din-jur-art5144440479/" target="_blank">Metropotam</a>, un clip cu gânduri bune, cu oameni opriți pe stradă, în Centrul Vechi al Bucureștiului, și întrebați ce ar oferi ei celor din jur, dacă ar avea această putere.<br />
<br />
Pe lângă voioșia pe care au afișat-o în fața camerei pentru cele câteva zeci de secunde în care au răspuns acestei întrebări, au zăbovit o clipă înainte să înceapă să vorbească. Parcă ar fi căutat în adâncul sufletului lor bogățiile cele mai prețioase, cele mai mari dorințe pe care le-ar avea pentru ei și pe care le-ar da celorlalți să le împlinească, din bunătatea de a oferi. Chiar dacă, într-un final, n-au dăruit decât cuvinte, se citea pe fețele lor convingerea cu care chiar ar fi vrut să poată oferi celorlalți <i>sănătate, iubire, bunăstare, libertate, albăstrele, liniște, înțelepciune, dorință de viață</i> și multe altele. Preferatul meu e tipul care spune răspicat și amuzat: „Minte! Minte, să gândească limpede!”. Mi-a stârnit un râs zdravăn pentru pofta cu care o spune, de parcă ar fi dorința lui cea mai mare ca ceilalți să aibă minte, pentru numele lui Dumnezeu! <i>Să nu mai facă greșeli!</i> :D<br />
<br />
Clipul mă face să-mi dau seama încă o dată că oamenii sunt frumoși. Toți, cu fețele lor obosite de la ora 18.00 a fiecărei zi lucrătoare și cu goana nebună de a ajunge dintr-un punct în altul în Bucureștiul ăsta mare. Cu indiferența lor aparentă. Dacă îi oprești o clipă pe stradă, pe lângă faptul că nu fug grăbiți, scormonesc în sufletele lor după cele mai frumoase gânduri pentru ceilalți. Struniți, bucureștenii sunt capabili să creeze, la un loc, peste șapte minute de zâmbete pentru cei care-i urmăresc. Iar cel responsabil cu strunirea, <a href="http://www.bogdanvetu.ro/" target="_blank">Bogdan Vetu</a>, merită cu siguranță toți laurii. Doar ce am auzit de el, dar presimt că o să-mi placă să mai aud. Îmbrățișez fiecare inițiativă de a schimba griul cotidian cu o porție de optimism.<br />
<br />
Iar dacă m-ar fi prins și pe mine pe stradă și m-ar fi întrebat ce le-aș dărui oamenilor, aș fi picat puțin pe gânduri, pentru că aș fi vrut să condensez cât mai bine tot ceea ce consider că e important. Le-aș oferi, invariabil, zâmbete, chiar și-n zilele proaste, apoi fapte bune, din care ei să învețe să ofere mai departe alte fapte bune și tot așa, să fie ca o reacție de bună-voință în lanț. Iar dacă aș fi într-atât de puternică, un fel de zeiță, așa, le-aș mai dărui oamenilor ceea ce îmi doresc cel mai mult pentru mine: puterea de a schimba lucrurile care pot fi schimbate, seninătatea de a le accepta pe cele care nu pot fi schimbate și ÎNȚELEPCIUNEA de a le deosebi. :)<br />
<br />
Urmăriți aici clipul:<br />
<br />
<object height="404" width="640"><param name="movie" value="http://www.youtube-nocookie.com/v/B_ZmIHRI0q8?hl=ro_RO&version=3"></param>
<param name="allowFullScreen" value="true"></param>
<param name="allowscriptaccess" value="always"></param>
<embed src="http://www.youtube-nocookie.com/v/B_ZmIHRI0q8?hl=ro_RO&version=3" type="application/x-shockwave-flash" width="640" height="404" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true"></embed></object>Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-29549029768530945872013-03-08T09:08:00.003+02:002013-03-08T09:13:46.590+02:00Despre trandafirul meu galben, uscat și păstrat cu sfințenie<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-8H22ASAcCxM/UTmJLAa6fzI/AAAAAAAABAA/ZMNSwVlwj3M/s1600/tumblr_lw4i9pWEz31qdzut1o1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="426" src="http://4.bp.blogspot.com/-8H22ASAcCxM/UTmJLAa6fzI/AAAAAAAABAA/ZMNSwVlwj3M/s640/tumblr_lw4i9pWEz31qdzut1o1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
Nici măcar nu-i culoarea mea preferată și nici nu l-am primit la prima întâlnire. Are valoare sentimentală pentru simplul fapt că-i de la el. Dar ce e, de fapt, interesant la trandafirul ăsta? S-a conservat impecabil. Galbenul e puțin prăfuit față de momentul în care l-am primit, când era viu și parfumat, în rest e cel mai frumos trandafir uscat. L-am așezat de-a lungul biroului, cu floare puțin atârnând pe exterior. Exact așa stă și acum, pe dulapul altei camere decât aceea unde s-a stafidit, intact și încă galben.<br />
<br />
Mi-a tremurat inima de frică să nu se facă zob atunci când ne-am mutat. Sărind de la una la alta, da, ne-am schimbat „cuibul”: acum am propria mea cameră, pentru prima dată în viața mea. Cât am fost mică am împărțit camera cu frățiorul, iar când am venit la București am dormit timp de doi ani și jumătate în pat cu Habiba (căreia îi simt lipsa de-aici, din sufrageria mea spațioasă și teribil de luminoasă, dar e bine că din doi pași ajung în dreptul camerei ei :D). Ne-am mutat într-un apartament „mic și cochet”, cum ar spune tatăl Habibei, nu departe de zona în care stăteam înainte, dar cu un confort mai ridicat. Aș minți dacă aș spune că am plecat de acolo fără să mă mai uit înapoi. Cu toate neajunsurile lui, ne atașasem de apartamentul nostru de la Gorjului, de zonă, de vecini. Era... <i>acasă</i>. But let's move on.<br />
<br />
Revenind la trandafirul meu galben, dovadă a unui bagaj de amintiri frumos păstrate într-o formă tangibilă. Am citit o postare a <a href="http://www.bogdanabutnar.ro/despre-dragoste-in-social-media/" target="_blank">Bogdanei Butnar despre cum ne digitalizăm până și amintirile</a>, cu riscul de a le pierde iremediabil cu doar un singur click nepotrivit. Și am început să mă gândesc la mine: ce-i drept, de câțiva ani colectez poze în folderele laptopului, în albumele de pe Facebook și texte cu substrat pe acest blog. Am sms-uri frumoase notate într-un caiet, am fundalul telefonului plin de <i>noi</i>, am like-uri și comentarii numeroase (le am eu oare?...) pe aceeași rețea socială care ne mănâncă ore bune din viață. Sunt complet ancorată în toate mijloacele moderne de comunicare și mi-am transferat parte considerabilă din viața personală pe internet, acolo unde se poate perisa fantastic de repede.<br />
<br />
<br />
Însă, pe lângă toată febra asta a tehnologiei, am bucățica mea de dragoste palpabilă. Am acest trandafir galben și prăfuit, care s-a încăpățânat în fața degradării, mai am o crizantemă mică, albă, primită în căușul palmelor tot de la iubitul meu, care rezistă și ea eroic. Apoi am „panoul meu de onoare”, unde am fixat cu bolduri fotografiile cu toți oamenii dragi din viața mea, cu citatele mele preferate, cu ce mi-am promis încă de când eram mică, cu Parisul pe care vreau cu ardoare să-l vizitez și cu multe alte dorințe. Dacă în celălalt apartament panoul stătea undeva în spatele meu și mi-era mai greu să-l văd, acum l-am pus chiar pe birou, rezemat de perete. Asfel încât, dacă vreau să-mi iau o clipă gândul de la treburi, doar ridic ochii din ecran și-i văd pe ei toți: pe ai mei, pe el, pe prietenele mele, văd momente unice, imortalizate perfect... Acolo e viața mea, iar acelea sunt adevăratele amintiri. Oricât mi-aș posta fericirea pe Facebook sau pe alte rețele sociale, tot aici, în camera mea, în fața ochilor mei, concentrată pe același panou, va fi adevărata, nemăsurabila și deloc perisabila mulțumire alături de toți aceia care contează.<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-11818190569546192592013-02-06T17:57:00.002+02:002013-02-06T17:57:18.924+02:00The adorable fur baby<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-10ZK8aGq_cw/URJ7jmD3wJI/AAAAAAAAA-4/Q7RhwrHCHjk/s1600/tumblr_mgpq5wJYbI1ra5xmxo1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="426" src="http://3.bp.blogspot.com/-10ZK8aGq_cw/URJ7jmD3wJI/AAAAAAAAA-4/Q7RhwrHCHjk/s640/tumblr_mgpq5wJYbI1ra5xmxo1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
<br />
Am mai spus-o și o repet: când voi avea casa mea (da, aceea cu cinema privat și cu mansardă-bibliotecă), voi avea și o curte mare, cu verdeață multă și jardiniere cu flori. Iar această curte mare nu ar putea fi pustie... Nu, va fi nevoie de un cățel, de cel mai simpatic cățel. Acela va fi un Golden Retriever, o fetiță pe nume Lara, care va alerga de la un cap la altul al curții și se va bucura teribil atunci când aș ajunge acasă.<br />
<br />
Nu există, în opinia mea, cățeluși mai scumpi decât Golden Retriever. Ochii, mutrișoara, blana bogată și moale, loialitatea și, mai ales, neobosita lor poftă de viață îi plasează direct pe primul loc pentru mine. Visez la momentul în care, weekend fiind, o să alerg pe plajă cu a mea viitoare Lara; eu o să fiu epuizată după scurt timp, sunt sigură, dar nu și ea, care va da ture în jurul meu, va trage de mine la propriu să continui sau măcar să-i arunc un băț după care să alerge.<br />
<br />
Probabil că i-aș face mii de fotografii, în toate ipostazele: Lara dormind, Lara căscând, Lara abia trezită din somn, Lara alergând după jucărie, Lara îmbrăcată în beculețe de Crăciun, în locul bradului, Lara făcând praf un papuc, Lara stând degeaba... Lara ar primi multă iubire, necondiționat de multă iubire.<br />
Iar ei nu degeaba i se va spune cel mai bun prieten al omului: va fi acolo să se joace, să mă binedispună sau doar să-mi țină de urât într-o zi proastă. Probabil că aș ciufuli-o și aș sufoca-o cu îmbrățișări, dar n-ar zice niciodată „E prea mult, gata!”. Ar fi pur și simplu încântată de atenția primită și cu greu aș mai putea opri-o să mă lingă pe mâini și pe față.<br />
<br />
Uitați numai ce fețișoare au cățeii de care vă vorbesc. Vreau să mă întâmpine mereu, când ajung acasă, după o zi obositoare de lucru, un așa patruped adorabil!<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-isPrRDNKB5A/URJ7_1pfjmI/AAAAAAAAA_A/6D2OAs4bMCI/s1600/tumblr_mgn2nyEGcZ1rarnzbo1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="426" src="http://2.bp.blogspot.com/-isPrRDNKB5A/URJ7_1pfjmI/AAAAAAAAA_A/6D2OAs4bMCI/s640/tumblr_mgn2nyEGcZ1rarnzbo1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-IkfDQnU5lCs/URJ8UDfjxrI/AAAAAAAAA_Q/zougAuJEln8/s1600/tumblr_mhgye4RBky1rhxw8to1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="428" src="http://4.bp.blogspot.com/-IkfDQnU5lCs/URJ8UDfjxrI/AAAAAAAAA_Q/zougAuJEln8/s640/tumblr_mhgye4RBky1rhxw8to1_500.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-A3Q_JRriVuM/URJ9UG4JZ7I/AAAAAAAAA_Y/XXgXrizH9cQ/s1600/tumblr_mh7wtkmEiQ1r87auvo1_500.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://2.bp.blogspot.com/-A3Q_JRriVuM/URJ9UG4JZ7I/AAAAAAAAA_Y/XXgXrizH9cQ/s640/tumblr_mh7wtkmEiQ1r87auvo1_500.jpg" width="426" /></a></div>
<br />
<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-66431201124894224352013-01-30T18:49:00.001+02:002013-01-30T20:41:39.969+02:00Casa mea va avea cinema privat <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-Hcf7mo9xirA/UQlKsI_oCjI/AAAAAAAAA-I/9gbJnDznWFM/s1600/awesome_rooms_27.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="422" src="http://3.bp.blogspot.com/-Hcf7mo9xirA/UQlKsI_oCjI/AAAAAAAAA-I/9gbJnDznWFM/s640/awesome_rooms_27.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
<br />
Cândva o să pot spune: „Am propria mea casă cu propria mea sală de cinema și organizez petreceri în pijamale pentru toți prietenii mei!” Cam cât de minunat ar fi asta?<br />
<br />
Am avut o revelație într-una din zilele astea, după câteva ore bune petrecute în fața laptopului lucrând și citind, că tot ce voiam era să mă deconectez. Cum? Tolănindu-mă pe-o canapea moale și urmărind un film sau măcar un serial mișto, că timpul e limitat și o zi nu e niciodată suficient de lungă pentru tot ce-mi propun să fac.<br />
<br />
Dar n-aș vedea serialul acela oricum, ci proiectat pe un perete întreg, înconjurată de cel mai performant sistem <i>home cinema</i> din câte s-au inventat până acum, astfel încât să aud până și cum le bate inima actorilor în momentele de suspans și, bineînțeles, cuibărită în cele mai confortabile fotolii-canapele existente. Astea din poza de mai jos sunt numai bune:<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-MERcb3Y9iZA/UQlK12HalpI/AAAAAAAAA-Q/lE9bpY_ivQU/s1600/awesome_rooms_14.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="568" src="http://1.bp.blogspot.com/-MERcb3Y9iZA/UQlK12HalpI/AAAAAAAAA-Q/lE9bpY_ivQU/s640/awesome_rooms_14.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
<br />
Bine, și patul imens din prima poză îmi convine și, până la urmă, nici ideea de cinema în aer liber de mai sus nu mi-ar dislpăcea :)). Confort să fie, ambianță caldă, potrivită de film și sunt fericită. Poate prea fericită și aș uita să mă mai întorc la lucru, dar măcar să fie asta singura problemă!<br />
<br />
Care-i adevărata inovație legată de cinematograful în casă? După ce m-aș ridica eu ostenită de la birou, cu ochii roșii și împăienjeniți, aș vrea să mă relaxez, evident, dar nu în aceeași cameră în care deja miroase a creier încins. Aș putea face asta și aici, în apartamentul meu umil din Militari, dar n-am deloc tragere de inimă să-mi mut laptopul în pat, să am grijă să nu-l lovesc cu piciorul când mă întind sau să nu-l scot din priză, din greșeală, chiar în punctul culminant al filmului. <br />
<br />
Așa că îmi trebuie o cameră distinctă, cu lumină difuză și acele canapele mari și pufoase în care să mă pot întinde în voie. Așa m-aș putea deconecta total de la muncă și m-aș întoarce cu mintea limpede, pentru a scrie niște materiale trăsnet sau pentru a face poze sau pentru orice altă activitate științifico-utilo-creatoare.<br />
<br />
Vreau o astfel de cameră, este deja pe <i>wishlist</i>, alături de mansarda-bibliotecă, despre care o să vă vorbesc în alt episod. Le trec acolo și le vizualizez cât mai clar pe zi ce trece, ca să știu exact cum vreau să arate atunci când o să încep să caut mobilier pentru ele. Asta o să se întâmple cu siguranță, pentru că I will be a.... :<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="420" src="http://www.youtube-nocookie.com/embed/8aRor905cCw" width="960"></iframe>Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-57131742945497852662013-01-22T00:01:00.001+02:002013-01-29T16:46:12.270+02:00Locul în care am mâncat cei mai buni papanași și am uitat complet de lume<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-xH7HdvHsEi8/UP25sFIJqaI/AAAAAAAAA8c/w9Ueg9SSNhA/s1600/_DSC0107.JPG" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="640" src="http://4.bp.blogspot.com/-xH7HdvHsEi8/UP25sFIJqaI/AAAAAAAAA8c/w9Ueg9SSNhA/s640/_DSC0107.JPG" width="424" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
Dacă ar fi să mă gândesc la dorințele din ultima vreme, aș putea bifa cu zâmbetul pe buze una dintre ele... (care, fie vorba între noi, îmi bântuie de mult timp prin minte, nu doar în ultima vreme).<br />
<br />
Ar suna cam așa: cabană în vârf de munte, izolată, înconjurată de multă zăpadă și de o priveliște mirifică, dotată cu șemineu, pat imens și așternuturi albe. Punem câte un „văzut” în dreptul fiecărei caracteristici. Apoi mai adăugăm, ca bonus, (pentru că un lucru bun nu vine niciodată singur :D), niște papanași delicioși la restaurantul cabanei, șapte câini ciobănești mari, pufoși și prietenoși, semnal zero la televizor și de maximum trei liniuțe la telefon (pentru o deconectare totală) și un drum din stațiune (Sinaia) până la cabană rupt ca din basme - copaci îmbrăcați în alb de jur împrejur, cărare făcută printre troiene și un soare blând pe crestele îndepărtate ale munților.<br />
<br />
Da, se poate. Da, în România. La vreo 10 km de Sinaia găsești locul perfect de a scoate totul din priză și de a respira în liniște și desfătare. De acolo m-am întors aseară, după o absență de cel puțin cinci ani, deci vă imaginați că am profitat de cinci ori mai mult de frumosul weekend petrecut într-un spațiu cu totul altfel față de ce văd în fiecare zi în marele București gri. A fost relaxant și cu adevărat energizant. Să mă joc în zăpadă și să nu văd decât un nemărginit și neatins alb în toate direcțiile e cu adevărat liniștitor.<br />
<br />
Apoi, nu se putea fără joacă. Așa că sâmbătă am pornit spre pârtia din Bușteni, unde ne-am dat de la deal la vale cu săniuța pentru mai bine de două ore. Ăsta a fost curat sport și curată porție de sănătate. Tot aici am înregistrat o premieră: m-am plimbat pentru prima dată cu telescaunul. Ce senzație! Ce peisaj!... Simțeam doar aerul sub picioare, iar asta îmi dădea un puternic sentiment de libertate. La întoarcere am filmat isprava, de teamă să nu uit cât de frumos se vedea lumea de acolo, de sus.<br />
<br />
Duminica am rezervat-o pentru plimbare. Am bătut la pas cei 2 km din Sinaia până la Castelul Peleș, l-am cutreierat în compania ghidului, ne-am pozat și am mâncat niște spaghete Carbonara gustoase la restaurantul de vizavi de Castel. Totul pe o vreme senină, c-un soare care chiar te încălzea dacă stăteai în bătaia lui.<br />
<br />
A fost un sfârșit de săptămână minunat și recomand cu căldură Stâna Regală tuturor celor care vor să experimenteze tot ce-am enumerat eu mai sus. E un loc de vis!<br />
<br />
<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-67788045361170519212013-01-07T23:04:00.002+02:002013-01-29T16:51:25.024+02:00Poveste cu pompieri, fular şi final fericit<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-IT7dYbOl-Y4/UOs4DEBJ33I/AAAAAAAAA7s/JcIz0cAeKx0/s1600/tumblr_mfh8uh72061s1qpw3o1_500_large.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="483" src="http://1.bp.blogspot.com/-IT7dYbOl-Y4/UOs4DEBJ33I/AAAAAAAAA7s/JcIz0cAeKx0/s640/tumblr_mfh8uh72061s1qpw3o1_500_large.jpg" width="640" /></a></div>
<br />
<br />
Eu și fularele avem o relație specială. Cu cât sunt mai lungi, mai pufoase, mai asortate, mai pastelate, mai călduroase și pentru orice alt motiv, fularul e nelipsit din ținutele mele de iarnă.<br />
<br />
Așa și azi. Eram pe peron la Unirii și-așteptam metroul spre Pipera, pe la ora nouă. Exemplarul în nuanțe albăstrui-verzui-kaki îmi stătea pe braț, deasupra hainei. Aglomerație mare, ca la orele dimineții. După ce am ratat primul metrou, fiindcă n-am avut nicio șansă să mai încap în puhoiul de lume, mi-am zis că următorul nu-mi scapă, orice-ar fi.<br />
<br />
Și a ajuns si cel de-al doilea. Cel puțin la fel de mulți oameni pe peron și tot cam atâția în metrou. M-am apropiat repejor de uși. În spatele meu, trei femei la vreo 35 de ani sporovăiau și se împingeau fără jenă în mine, să-ncape și ele. Un paznic chinez care să ne burdușească până se închid ușile mai lipsea din peisaj.<br />
<br />
Dar am intrat, în cele din urmă. Cu muzica mea în urechi, ignoram râsetele duduilor si încercam să mai și respir în înghesuiala aceea sufocantă. Și știți că atunci când ne aflăm în spații închise și aglomerate, avem tendința să ne uităm pe tavan, în podea, oriunde altundeva numai în față nu. E clar de ce - indivizii din jurul nostru se apropie la mai puțin de 50 de centimetri, deci ne invadează spațiul intim. Și mă uitam eu în jos... Și mi-am văzut haina la locul ei, pe braț. Haina, deci... DOAR haina. Am clipit de două ori rapid. N-avea cum. Trebuia să fie acolo, undeva, și fularul. Poate mi-a alunecat și e pe la picioarele mele. Începusem să mă aplec ca să mă uit după el. Priviri agasate mă săgetau deja - mă contorsionam cu greu în încercarea de a vedea ceva. Și, totuși, parcă nu era acolo...<br />
<br />
Am hotărât să cobor la Universitate și să privesc de afară. Niciun fular. Trebuia să fie pe peron la Unirii, clar. Dar mai găseam eu ceva acum, în învălmășeala dimineții? Poate că l-a ridicat rapid cineva, de cum îmi căzuse. Deja mă cuprinsese un soi de panică. Nu pentru fular în sine, era o simplă împletitură, în fond, îmi puteam cumpăra altul. Dar încă îmi trag nasul de la răceala căpătată de dinainte de Anul Nou. Gât gol îmi mai lipsea acum, să mă pricopsesc iarăși c-un pui de strănut și de durere-n gât și așa mai departe.<br />
<br />
Eram pe peron la Universitate și deja mă cam grăbeam. Cu o urmă de speranță, am pornit înapoi spre Unirii, poate-poate îl găsesc pe undeva, prăfuit și călcat în picioare.<br />
<br />
Am ajuns și am început să investighez serios zona. Nici urmă de fular albăstrui-verzui-kaki. M-am apropiat de marginea peronului. M-am aplecat discret... O baltă de apă lângă șinele de metrou. O speranță pentru mine! Dar nu. Of! Ah, o umbră diformă la doi metri mai în stânga. Am ocolit oamenii de pe peron și m-am aplecat din nou. Acolo era! DAAA! Fularul meu. Am văzut încă vreo trei capete curioase aplecându-se cât au putut ele de discret de marginea peronului. Am bufnit ușor în râs. Vreo doi erau băieți la mai mult de 1.80 m înălțime, deci ar fi fost un fleac să-mi ridice pufosu-mi fular.<br />
<br />
Dar nu. Se cerea ajutor specializat. Am început să caut disperată cu privirea un paznic pe tot peronul acela mare. Nimeni. M-am dus sus, în dreptul caselor de bilete. Am prezentat problema mea arzătoare unui purtător de salopetă cu inscripția <i>security</i> pe spate. Și cu burtă, inevitabil aproape. Cu o formalitate ieșită din comun, mi-a zis că a anunțat pompierii și că vor ajunge numaidecât. <i>Așteptați-i pe peron. O să-i recunoașteți, sunt îmbrăcați în roșu</i>, mi-a zis paznicul. Aș fi râs copios, dacă nu eram deja în criză de timp. Pompieri?! E un fular, la naiba! Și cum adică <i>pompierii</i>? Vine o întreagă echipă de intervenții? Va trebui să aștept să traverseze jumătate de București până vor ajunge să-mi salveze fularul?<br />
<br />
O grămadă de întrebări în capul meu. I-am mulțumit paznicului și m-am dus înapoi pe peron. Preț de vreo 7-10 minute (deci am fost rea, n-au venit de la capătul celălalt al Capitalei), tresăream ori de câte ori vedeam o haină de culoare roșie. Și i-am văzut, într-un final, pe salvatori. În combinezoane sângerii, unul Stan, altul Bran, cei doi pompieri erau înarmați cu scară rabatabilă, stație de comunicare, lanternă uriașă și trusă de scule. Toate pentru un fular. Mi-am abținut iarăși un râs zdravăn și am ales mai bine să mă scuz că i-am deranjat pentru un lucru atât de...minor, poate, pentru ei.<i> Nu face nimic!</i>, mi-au răspuns, jovial, cei doi. <i>Ia să vedem, unde-i?</i> Le-am indicat locul unde-mi căzuse fularul. Au rezemat scărița de marginea peronului, cel slab a făcut un pas simplu, s-a aplecat puțin șiiiii gata! Fularul se afla din nou în mâinile mele. Cel solid comunica în stație că a fost soluționat cazul fără niciun incident neplăcut și că pot da drumul mersului metrourilor în continuare :)). Glumesc, habar n-am ce-a spus pompierul în stație. Eram prea bucuroasă că îmi recuperasem fularul.<br />
<br />
Le-am mulțumit din suflet și am urcat în metrou și-am ajuns cu bine la redacție, de data asta fără a mă mai întoarce din drum și a mai alerga după paznic, pompieri, ah, da, și după fular. :DKorinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-39307166605884317122013-01-04T23:55:00.000+02:002013-01-04T23:55:09.902+02:00Cât din ce transmitem noi, ca jurnaliști, are valoare pentru interesul public?<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-EtrlbC5D7aU/UOdPo5uDF5I/AAAAAAAAA7E/QJ3TLCmJLgM/s1600/sergiu-nicolaescu.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://4.bp.blogspot.com/-EtrlbC5D7aU/UOdPo5uDF5I/AAAAAAAAA7E/QJ3TLCmJLgM/s400/sergiu-nicolaescu.jpg" width="357" /></a></div>
<br />
<br />
În meseria de jurnalist, ai ocazia să realizezi materiale excepționale, despre subiecte și persoane cu totul deosebite, când uiți că muncești și nici măcar nu obosești, fiindcă atât de repede și de plăcut trec orele pe lângă tine.<br />
<br />
Dar sunt și momente în care politica editorială te dojenește cu câte-un ghimpe-n talpă, pe care trebuie să-l suporți o zi-două, poate chiar mai mult. Că-l suporți tu, ca ziarist, poate că nu-i durerea cea mai mare, pentru că asta ți-e meseria și ești doar un individ, pe când ei, care te citesc/ascultă, sunt o mulțime.<br />
<br />
Însă mă-ntreb eu: cam cât plăcere poate aduce unui om din acea mulțime să vadă imagini de la înmormântarea/incinerarea unui alt om, fie el chiar și personalitate? Ce dorințe macabre nutrim în noi, de vrem cu ardoare să vedem sau să citim despre drama care-i chinuie pe apropiații lui Sergiu Nicolaescu, spre exemplu, că tot e pe buzele tuturor? Dar și mai important: chiar își dorește publicul să i se dezvelească în fața ochilor un moment atât de intim din viața acelei familii? Nu cumva noi, mass-media, le alimentăm această nevoie inexistentă înainte, de a trăi prin tragedia altuia?<br />
<br />
Poate-s eu neștiutoare într-ale rating-ului, dar ca om din mulțime știu sigur că n-aș vrea să văd imagini televizate sau mediatizate sub orice altă formă, de la vreo înmormântare, fie și a celei mai îndrăgite celebrități. A, că se face publică ceremonia de adio de la regizorul Sergiu Nicolaescu, cum s-a întâmplat astăzi, e altceva - au venit acolo atât oameni simpli, cât și figuri publice, toți cu gânduri frumoase despre SN, care au întregit tabloul exemplar al unui ultim omagiu ce poate fi adus marelui artist. Momentul a fost destul de sobru și de formal, și nu teribil de emoționant cum este o înmormântare (sau incinerare - mă gândesc că trebuie să fie la fel de trist pentru apropiați).<br />
<br />
Poate că e vorba de principii și de limite care țin de dreptul la intimitatea unei persoane. Deși am spune că un mort nu-și mai poate exprima dorința față de acest aspect (chiar de-i o persoană publică), sunt sigură că, la cât de discret a fost Sergiu Nicolaescu întreaga sa viață, ar vrea ca și în această ultimă instanță să dispară subtil de pe toate scenele pe care a muncit din greu timp de 82 de ani. Fiindcă, mai mult decât talent, la el a fost întotdeauna vorba de muncă neobosită.Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-7079998761542908912012-12-31T20:58:00.001+02:002013-03-28T08:03:58.786+02:002012 - adică 12 luni la superlativ! <div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-j8aDhRpCtrE/UOHSLFyiL7I/AAAAAAAAA0s/hQtJOhqvWtY/s1600/579955_4034346451810_563870621_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="http://1.bp.blogspot.com/-j8aDhRpCtrE/UOHSLFyiL7I/AAAAAAAAA0s/hQtJOhqvWtY/s400/579955_4034346451810_563870621_n.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
<br />
Dacă ar fi să pun pe hârtie lucrurile din care a fost format anul care astăzi se încheie, aș trage adânc aer în piept și mi-ar trebui mult timp până aș prioritiza evenimentele. Pentru că 2012 a fost unul dintre cei mai interesanți, plini și fericiți ani de până acum - poza de mai sus m-a caracterizat timp de 12 luni. Pentru a marca momentele-cheie ale anului (deși a fost extrem de greu să mă limitez doar la unele momente), am să vă arăt, în imagini, ce a însemnat 2012 pentru mine. Just enjoy!<br />
<br />
Încep aleatoriu cu ședința asta foto. Am prins aparat bunicel pe mână și ne-am prostit în toate felurile... aici, de exemplu, stăteam cu susu-n jos :D.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-FLz7T8WK-jg/UOHUuPjtD6I/AAAAAAAAA1Y/W7n8p4RWF5o/s1600/1+cut.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="180" src="http://1.bp.blogspot.com/-FLz7T8WK-jg/UOHUuPjtD6I/AAAAAAAAA1Y/W7n8p4RWF5o/s400/1+cut.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Dar știm să stăm și frumos la poză.<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-5myaCYi7qV0/UOHVO3-DH1I/AAAAAAAAA1g/Vuc2EAzLCLM/s1600/2+res.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="http://2.bp.blogspot.com/-5myaCYi7qV0/UOHVO3-DH1I/AAAAAAAAA1g/Vuc2EAzLCLM/s400/2+res.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
De ziua mea am primit un aparat foto. De ciocolată și marțipan, de la a mea Habiba dragă și ceilalți oameni dragi din sufletul meu. Era chiar un Canon EOS 350D, adică aparatul cu care am făcut eu zeci de mii de fotografii!<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-H0q4bJ7FrGI/UOHVbqGaVWI/AAAAAAAAA1o/I35h_yBIUk8/s1600/533996_3342657600021_956735490_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://3.bp.blogspot.com/-H0q4bJ7FrGI/UOHVbqGaVWI/AAAAAAAAA1o/I35h_yBIUk8/s400/533996_3342657600021_956735490_n.jpg" width="263" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
Am râs mult cu Frăți și anul ăsta, dar mult de tot! Oricum, de 21 de ani încoace, a rămas cel mai amuzant om din viața mea! Și-l iubesc indiferent de ce s-ar întâmpla. :)</div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-DMyE2WthFDw/UOHXhK_F5_I/AAAAAAAAA2U/y59oqX0qMZE/s1600/Picture+075.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://2.bp.blogspot.com/-DMyE2WthFDw/UOHXhK_F5_I/AAAAAAAAA2U/y59oqX0qMZE/s400/Picture+075.jpg" width="265" /></a></div>
<br />
<br />
În luna mai îmi doream să fiu fotograf oficial EUROPAfest (festival de muzică jazz, blues, pop și clasică). Și am reușit. Jos e una dintre pozele mele favorite, iar <a href="http://www.youtube.com/watch?v=vJyNFBRTnIc" target="_blank">aici</a> găsiți un slideshow cu o selecție a fotografiilor mele de pe toată durata festivalului.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-aePxiVq2niU/UOHSzrXHy0I/AAAAAAAAA00/H_-HCG1A4Yc/s1600/525860_10151688647470724_1795557962_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="262" src="http://1.bp.blogspot.com/-aePxiVq2niU/UOHSzrXHy0I/AAAAAAAAA00/H_-HCG1A4Yc/s400/525860_10151688647470724_1795557962_n.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Vasile Pop-Negreșteanu e un pictor pe care am avut ocazia să-l cunosc în 2011, însă anul acesta l-am pus în lumină cu adevărat. Am făcut fotoreportaj cu el, material multimedia și reportaj video, toate pentru facultate. <a href="http://www.youtube.com/watch?v=vAB-ynKH3oA" target="_blank">Aici</a> puteți viziona „capodopera” montată, care, de altfel, este chiar prima mea experiență video.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-DV-583kxO84/UOHV_0CmEaI/AAAAAAAAA1w/a3xMlPYr_5M/s1600/14+res.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="http://2.bp.blogspot.com/-DV-583kxO84/UOHV_0CmEaI/AAAAAAAAA1w/a3xMlPYr_5M/s400/14+res.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Am făcut poze și-n Cazinoul nostru drag, de la mare. Superb loc, însă teribil de neîngrijit. Noi am pus, însă, aparatul foto să lucreze numai în favoarea lui. Iar vopseaua aia acum scorojită încă poartă ceva din prospețimea de la început de secol trecut.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-Kn1nRAGzmu0/UOHaKF9FQYI/AAAAAAAAA3g/StHP0hXrfVE/s1600/531417_445474688799919_317107678_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://4.bp.blogspot.com/-Kn1nRAGzmu0/UOHaKF9FQYI/AAAAAAAAA3g/StHP0hXrfVE/s400/531417_445474688799919_317107678_n.jpg" width="265" /></a></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: left;">
Am văzut răsăritul de la mare măcar o dată pe anul ăsta. A fost urmat de o frumoasă ședință foto tot pe malul mării, așa cum obișnuim eu și Habiba în fiecare an. </div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://3.bp.blogspot.com/-4QekOxguOXI/UOHbJLrqiVI/AAAAAAAAA3s/VX-Q69YSzAc/s1600/530881_4034346331807_198638814_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="256" src="http://3.bp.blogspot.com/-4QekOxguOXI/UOHbJLrqiVI/AAAAAAAAA3s/VX-Q69YSzAc/s400/530881_4034346331807_198638814_n.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Am văzut marea și cu iubitul meu, ne-am bronzat și ne-am uscat de căldură. Cele două weekend-uri la rând petrecute la mare cu el vor rămâne cu siguranță inubliabile. Pentru o serie întreagă de motive, pentru cantitatea imensă de iubire cu care ne-am încărcat fiecare zi a anului, nu doar acelea, pentru...tot ce însemnăm împreună.<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-3KJi7kO_ArY/UOHbpkECmRI/AAAAAAAAA4M/88fkF1bMMvo/s1600/422874_4084817233548_735491111_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="395" src="http://2.bp.blogspot.com/-3KJi7kO_ArY/UOHbpkECmRI/AAAAAAAAA4M/88fkF1bMMvo/s400/422874_4084817233548_735491111_n.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Apoi, în septembrie, am ajuns la Gura Humorului (Bucovina), unde am petrecut patru zile de vis - mâncare delicioasă și din belșug, liniște, plimbări, confort, distracție și voiebună. Aici eram la Mănăstirea Voroneț.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-oAPCEW6Wj2c/UOHcotbNHjI/AAAAAAAAA4Y/f7NloAxKark/s1600/_DSC0186.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://1.bp.blogspot.com/-oAPCEW6Wj2c/UOHcotbNHjI/AAAAAAAAA4Y/f7NloAxKark/s400/_DSC0186.jpg" width="265" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
Apoi a venit toamna - nu putea trece fără poze, bineînțeles. Așa că am ieșit să ne „tăvălim” prin frunze! :D<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://1.bp.blogspot.com/-WcADDFdwDGo/UOHdRcxORgI/AAAAAAAAA48/YZ0dxFFGbig/s1600/6+res.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="http://1.bp.blogspot.com/-WcADDFdwDGo/UOHdRcxORgI/AAAAAAAAA48/YZ0dxFFGbig/s400/6+res.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Două luni mai târziu, ploaia a căpătat consistență solidă. Zăpadă multă s-a așternut peste București, așa că, degerați de frig, însă încântați în același timp, am ieșit în Cișmigiu să prindem gerul în poze, cu noi alături.<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-ieaq8Bv76II/UOHeLP2FonI/AAAAAAAAA5I/p7XuEfBzXDk/s1600/425467_513792385321031_637895541_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="263" src="http://4.bp.blogspot.com/-ieaq8Bv76II/UOHeLP2FonI/AAAAAAAAA5I/p7XuEfBzXDk/s400/425467_513792385321031_637895541_n.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
Focul de la inimioară ce ne-a făcut să rezistăm! :))<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-1tBPKtZv4yI/UOHebPxYhEI/AAAAAAAAA5Q/BeKehwHdEhI/s1600/71610_4573661734355_1692128272_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://2.bp.blogspot.com/-1tBPKtZv4yI/UOHebPxYhEI/AAAAAAAAA5Q/BeKehwHdEhI/s400/71610_4573661734355_1692128272_n.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
2012 a însemnat și o să însemne în continuare, pentru mine, lucru la ziarul Adevărul. Asta nu e cea dintâi premieră din print, dar e cea mai voluminoasă (două pagini mari, întregi, numai pentru mine). Și o să mai urmeze muuulte astfel de ocazii. :)<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-6JAOd-goVfE/UOHet3mgH7I/AAAAAAAAA50/8oqb8Hsm8VY/s1600/12067_4501784017457_472400782_n.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="400" src="http://2.bp.blogspot.com/-6JAOd-goVfE/UOHet3mgH7I/AAAAAAAAA50/8oqb8Hsm8VY/s400/12067_4501784017457_472400782_n.jpg" width="295" /></a></div>
<br />
<br />
Și-am avut, deci, parte de sute de momente frumoase anul acesta. Tot ce mi-aș dori e să fac din 2013 un an cel puțin la fel de minunat. Însă știu sigur că fiecare eveniment inedit din viața mea o să-l trăiesc, pe interior, exact așa:<br />
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://4.bp.blogspot.com/-Ks9bpZZwFns/UOHfmvQYNYI/AAAAAAAAA6A/ub-rPwZLeMg/s1600/3+res.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="265" src="http://4.bp.blogspot.com/-Ks9bpZZwFns/UOHfmvQYNYI/AAAAAAAAA6A/ub-rPwZLeMg/s400/3+res.jpg" width="400" /></a></div>
<br />
<br />
Un An Nou cu totul minunat vă doresc și vouă, petrecere frumoasă astă-seară și să ne reauzim cu bine la Anu`!Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-1475242474086150708.post-29371744488566686272012-12-26T03:02:00.001+02:002013-01-29T16:54:13.140+02:00Funny how time flies when you're in love...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-7mo8B_UGM0g/UNpJSRpfJUI/AAAAAAAAA0I/Isn2ft17ovE/s1600/tumblr_lywh0eiDrl1qiw7eto1_500_large.jpg" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="424" src="http://2.bp.blogspot.com/-7mo8B_UGM0g/UNpJSRpfJUI/AAAAAAAAA0I/Isn2ft17ovE/s640/tumblr_lywh0eiDrl1qiw7eto1_500_large.jpg" width="640" /></a></div>
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<br /></div>
E Crăciunul şi lumea a devenit dintr-o dată mai bună (mulţi oameni o arată, din păcate, prin urări de-a dreptul clişeistice, care te încălzesc precum patul de la hotelul de gheaţă recent deschis la Bâlea Lac). Acesta nu este un articol cu tentă de sărbătoare, ci mai degrabă cu tentă uşor sentimentală. Bineînţeles că vă doresc să aveţi parte numai de momente plăcute, dar mai ales, să căpătaţi acea împlinire sufletească deplină, pentru că înglobează tot ce are nevoie fiecare dintre noi (pentru că avem visuri diferite, nu-i aşa?) pentru a fi fericit.<br />
<br />
Dar să revenim la ale mele.<br />
<br />
Ascultam melodia asta, descoperită din întâmplare împreună cu iubitul meu.<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/da3G6mA_IGQ" width="560"></iframe><br />
<br />
O ascultam cu atenţie şi-mi dădeam seama că versurile ne-au găsit pe noi, le-am atras cumva. Pentru că aşa se întâmplă atunci când un sentiment e foarte puternic (fie pozitiv, fie negativ) - atrage exact lucrurile care i se aseamănă.<br />
<br />
Când mă gândesc şi vreau să scriu despre iubire, mă inundă o senzaţie călduroasă, familiară, aceeaşi de un an şi două luni încoace. E ca un "acasă" al inimii, pe care îl simt ireproşabil şi la sute de kilometri distanţă. E copleşitor, pentru că sunt 14 luni pline, n-aş şti ce moment să pun pe primul loc, fiindcă toate sunt de calitate.<br />
<br />
Dar aşa, ca de sfârşit de an, când punem pe hârtie realizările anului care tocmai a trecut, pot spune că minunatul sentiment m-a făcut să cresc, să vreau să fiu mai bună. Cea mai bună, de fapt - în iubire nu e loc decât pentru superlativ. Totodată, m-a încurajat, m-a sprijnit, mi-a trecut cu vederea toanele, a fost tandră şi atentă la cel mai mic suspin, ca să mi-l vindece. Ea, iubirea, a făcut asta, întruchipată de EL.<br />
<br />
Şi-mi trec atâtea altele prin minte să vă povestesc, dar le păstrez numai pentru mine şi pentru el, ca nişte egoişti care nu se mai satură de clipele petrecute în doi. :)<br />
<br />
<br />
<br />Korinahttp://www.blogger.com/profile/02736870189299891763noreply@blogger.com0